ANSVSA a suspendat duminică activitatea unui restaurant din Parcul Herăstrău, care vindea mici și alte produse din carne preparate la grătar, și au amendat unitatea cu 5.000 de lei, întrucât încălca prevederile legale din starea de alertă.

Inspectorii sanitari-veterinari au efectuat un control duminică, între orele 16:00 - 22:00, la 26 de unități care-și desfășoară activitatea în Parcul Herăstrău. Controlul a vizat respectarea condițiilor prevăzute pentru unitățile de alimentație publică pe perioada stării de alertă, precum și respectarea normelor și condițiilor de igienă la prepararea și comercializarea produselor alimentare.

"Dintre cele 26 de obiective înregistrate sanitar veterinar care-și desfășoară activitatea în perimetrul acestui parc, 20 de unități erau închise și funcționau 6 unități: 3 unități tip restaurant, care livrau la domiciliu produse alimentare preparate și semipreparate, un magazin alimentar care vindea băuturi răcoritoare și produse alimentare de origine nonanimală ambalate, o rulotă care vindea înghețată ambalată și un restaurant, care, la ora controlului vindea mici și alte produse din carne, preparate la grătar, încălcând astfel prevederile legale în vigoare. Ca urmare, această unitate a fost sancționată cu o amendă de 5.000 de lei și activitatea i-a fost suspendată", se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Controlul a fost efectuat după ce sâmbătă la un restaurant din Herăstrău nu s-a respectat distanțarea socială.