Cu câteva zile înainte de anunțul EMA privind autorizarea vaccinului AstraZeneca, informații apărute în presa germană ridică semne de îndoială privind administrarea vaccinului persoanelor de peste 65 de ani. Autoritățile neagă informațiile.

Cotidianul economic german Handelsblatt a publicat luni un articol în care se preciza că vaccinul AstraZeneca/Oxford ar avea o eficacitate de 8% în rândul vârstnicilor. Autorul cita surse anonime, inclusiv oficiali guvernamentali germani, relatează EURACTIV.com. Aceeași informație a apărut și în tabloidul Bild, care avansa un procent de 10.

Compania farmaceutică a calificat informațiile publicate drept ”complet incorecte”.

Un purtător de cuvânt al firmei anglo-suedeze a precizat că datele studiului au fost publicate, în noiembrie anul trecut, în revista Lancet și acestea arătau că, dimpotrivă, persoanele în vârstă au prezentat un răspuns imun puternic la vaccin. După a doua doză, 100% dintre vârstnicii care au participat la studiu au dezvoltat anticorpi împotriva COVID-19. 

Și ministrul german al sănătății Jens Spahn a respins concluziile articolului din Handelsblatt, explicând că numărul mic de participanți în vârstă nu reprezintă o dovadă în sprijinul afirmației privind eficacitatea de 8%. 

Anterior, autoritățile din domeniul sănătății din Germania și-au făcut cunoscute îngrijorările în legătură cu testarea vaccinului dezvoltat de AstraZeneca în cooperare cu Universitatea Oxford. Acestea reclamau tocmai faptul că în studiu au fost incluși mai puțini participanți în vârstă în comparație cu alți producători de vaccinuri.

În Marea Britanie, un bărbat de 82 de ani a fost prima persoană vaccinată cu vaccinul produs de AstraZeneca/Oxford.

Stephen Evans, profesor de farmacoepidemiologie la London School of Hygiene & Tropical Medicine, a declarat că datele existente nu arată că vaccinul AstraZeneca ar fi mai puțin eficace în cazul persoanelor în vârstă. El a mai precizat că vârstnicii au fost incluși mai târziu în studiu, astfel că informațiile privind eficiența sunt mai puține, dar ele vor fi disponibile în viitor pentru noi analize.

Adam Finn, profesor de pediatrie la Universitatea din Bristol, a declarat că a citit datele publicate în Lancet și nu înțelege de unde a apărut informația privind eficacitatea de 8%.

”Vârstnicii au fost recrutați destul de târziu în faza 3 din Marea Britanie și au fost relativ bine protejați. Au existat puține cazuri de COVID în momentul transmiterii datelor către MHRA (Agenția de Reglementare a Medicamentelor și Produselor Medicale din Marea Britanie) pentru aprobare. Este posibil să fi existat mai multe date la momentul depunerii cererii de autorizare către EMA”, a mai spus Finn, citat de Sciencemediacentre.org.

Emer Cooke, directoare executivă a EMA, le-a spus săptămâna aceasta eurodeputaților din Comisia pentru mediu și sănătate că studiile clinice făcute de Oxford/AstraZeneca au inclus un număr foarte mic de persoane în vârstă. Experții Agenției Europene a Medicamentului vor lua o decizie în funcție de ”totalitatea datelor” primite de la compania anglo-suedeză.

Ea a mai spus că este posibil ca EMA să recomande utilizarea vaccinului pentru anumite grupe de vârstă, relatează The Guardian.

Într-un interviu publicat marți de cotidianul italian La Repubblica, CEO al AstraZeneca, Pascal Soriot, a recunoscut că există ”o cantitate limitată de date” privind efectele vaccinului la persoanele în vârstă, dar a subliniat că informațiile existente arată ”o prezență foarte puternică a anticorpilor împotriva virusului la vârstnici, similar cu ceea ce s-a observat la persoanele mai tinere”.

Soriot a mai precizat că înțelege dacă unele țări vor folosi vaccinul doar pentru persoanele mai tinere: ”Nu sunt vaccinuri suficiente pentru toată lumea. Așa că, dacă unii vor să folosească alt vaccin pentru vârstnici și vaccinul nostru pentru cei mai tineri, care e problema? Nu e nicio problemă”. 

Ministrul german al sănătății Jens Spahn a explicat de unde a apărut confuzia cu 8%: ”Circa 8% dintre participanții la studiul AstraZeneca avea vârste între 56 și 69 de ani și 3-4% aveau veste 70 de ani. De aici nu rezultă o eficacitate de doar 8% pentru vârstnici”. 

Food and Drug Administration (FDA) nu a autorizat încă vaccinul AstraZeneca, așteptând rezultatele unui studiu mai amplu efectuat în SUA, la care participă circa 30.000 de persoane.