Un număr de 16 cadre medicale au fost testate pozitiv cu coronavirus în urma testelor. Numărul celor infectați ar putea fi, de fapt, mult mai mare. Alte câteva zeci de teste sunt în lucru.

UPDATE

Ulterior, spitalul a transmis printr-un comunicat de presă:

„Confirmăm doar parțial știrea apărută în presă, în sensul că avem un număr însemnat de colegi depistați pozitiv COVID în Secția de Chirurgie Generală a Spitalului, dar în niciun caz nu putem vorbi despre un focar de infecție la nivelul întregului Spital Bagdasar.

Este vorba despre 16 colegi între care un medic și 6 asistente de pe Chirurgie. Cu toții au fost asimptomatici, cum de altfel au fost și cei trei pacienți depistați pozitiv. Cei trei pacienți au fost depistați pozitiv la cea de-a doua testare, întrucât la prima au iesit negativ, altfel ar fi fost trimisi la un spital suport Covid.

Așa cum știți, este posibil ca testul RT PCR pe care noi îl facem la institute specializate pentru toți pacienții care necesită internare la Bagdasar, să nu depisteze virusul dacă pacientul este în primele câteva zile de la contaminare.

Măsurile luate au constat în suspendarea internărilor pe chirurgie generală, echiparea tuturor pacienților și personalului din secție cu echipament de protecție specific pentru nivelul suspect COVID, nebulizarea și decontaminarea secției.

Celula de criză constituită în acest sens a lucrat 40 de ore din ultimele 48, s-au stabilit toți contacții pacienților și personalului depistat pozitiv, s-au luat toate aceste măsuri despre care vă vorbeam mai sus de către managementul Spitalului și au fost informate imediat Ministerul și DSP-ul.

În încheiere, recomandăm și rugăm pe toată lumea să respecte măsurile individuale de protecție stabilite de autorități”.

+++

Ancheta epidemiologică de la Bagdasar Arseni este în plină desfășurare. Până acum, rezultatele testelor au arătat că 7 infirmiere, 6 asistente, 2 medici și un brancardier s-au infectat cu noul tip de coronavirus, potrivit EuropaFM.

În ultimele zile, au fost testate câteva zeci de persoane, în special pacienți și cadre medicale. Până acum, se știe că trei pacienți au fost infectați.

Ancheta epidemiologică vizează, printre altele, felul în care cadrele medicale au purtat echipamentele de protecție. Până acum, conducerea spitalului a dat angajaților peste 20 de avertismente.