Datele publicate vineri de DSP București arată că rata de incidență COVID a urcat la 3,05 în Capitală.

Potrivit reglementărilor în vigoare, dacă rata de incidență este de peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori se închid restaurantele la interior, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc.

Totodată, rămân deschise creșele și grădinițele, iar la școală merg doar elevii din clasele 0-4.

Decizia de reinstituire a acestor restricții e luată de Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.

Întrebat pe 3 martie despre solicitările din partea HoReCa de a schimba pragul, astfel încât activitatea economică să rămână deschisă, premierul Florin Cîțu a declarat că nu se va schimba nimic: ”Nu iau în calcul așa ceva. În acest moment...atunci când am relaxat condițiile, am spus foarte clar că depinde doar de noi să rămânem cu numărul de persoane infectate scăzut, sub 3 la mie”.

”Am văzut că foarte mulți dintre cetățeni s-au relaxat, nu se mai poartă mască în spațiul public și acum plătim prețul acestei relaxări premature. Repet de fiecare dată, când am ocazia: dacă vrem să rămână deschise și restaurante și alte activități economice, trebuie să păstrăm exact aceste condiții: în spațiul public să purtăm mască, distanțare socială, dezinfectant. Știți foarte bine că au fost foarte multe cazuri în care poliția a venit și a dat amendă. În cluburi, de exemplu, a dat amendă 6.000 de lei, iar la câteva zile același club avea aceași problemă. Atât timp cât nu respectăm aceste minime condiții pe care le avem, nu putem să vorbim de alte măsuri. Trebuie întâi să respectăm ceea ce avem și apoi vom vorbi și de alte măsuri”, a mai spus Cîțu.

Luna trecută, președintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, i-a solicitat prefectului de atunci al Capitalei, Traian Berbeceanu, ca restaurantele să funcționeze până la un lockdown complet: 

”Nu există o justificare pentru care restaurantele ar trebui să fie închise. Pentru acest lucru, am solicitat desprinderea restaurantelor de coeficientul de 3 la mie și funcționarea lor la 30% din capacitate în interior și cu restricțiile cunoscute pe terasă, până în momentul unui lockdown complet, dacă va fi cazul vreodată, și al doilea lucru pe care l-am solicitat prefectului este să transmită reprezentanților Guvernului că industria are nevoie de deblocarea plăților pe măsura privind 20%”.