Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunțat relaxarea restricțiilor în București, începând de luni.

După ședința de vineri a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), prefectul Traian Berbeceanu a anunțat relaxarea restricțiilor din Capitală.

Decizia a fost luată cu 37 de voturi pentru, un vot împotrivă și 4 abțineri.

Astfel, începând de luni, ora 0:00, se redeschid restaurantele, barurile și cafenele. Acestea vor funcționa la o capacitate de 30%, iar programul va fi între orele 6:00 și 21:00.

De asemenea, își vor relua activitatea sălile de spectacol, teatrele și cinematografele, în limita a 30% din capacitate, precum și sălile de joc.

Traian Berbeceanu le-a recomandat bucureștenilor să fie prudenți, avertizându-i că autoritățile vor fi intransigente, dacă vor constata încălcarea regulilor. Înainte de ședința CMBSU, prefectul Capitalei a avut o întâlnire cu șefii Poliției, Jandarmeriei, IGSU, luându-se decizia intensificării controalelor.

”N-aș zice că ne relaxăm, că nu e corect să spunem că ne relaxăm. E un cuvânt pe care îl folosim toți, dar noi trebuie să înțelegem că se reiau unele activități. HoReCa trebuie să fie responsabilizată să respecte aceste reguli: 30 la sută, nu 50, nu 40, ci 30 la sută, una din trei mese și așa mai departe (...) Până la orele 21:00. Rămân botezuri, nunți interzise, nu se permit, nici nu intrăm în această discuție. Deci, numai de luat masă, atât, și într-un număr limitat. Bineînțeles, dacă se va observa că va începe o creștere și începe din nou să crească incidența în București, această măsură poate să fie automat inversată și închis totul din nou. Comitetul, așa cum astăzi a relaxat, poate peste câteva zile să închidă, dacă incidența crește din nou”, a spus și secretarul de stat Raed Arafat.

Decizia a fost luată după ce Bucureștiul a ieșit miercuri din scenariul roșu. Totuși, mai ales în contextul depistării la doi locuitori a noii tulpini din Marea Britanie, Ministerul sănătății a recomandat Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență amânarea deciziilor de relaxare.

Traian Berbeceanu a explicat că decizia a fost luată pe baza datelor furnizate de INSP și DSP, care sunt din interiorul Ministerului sănătății. 

Ministrul Vlad Voiculescu a explicat că, ”în contextul național și european, măsurile de relaxare reprezintă un risc major”, apreciind că măsurile de relaxare ar putea pune în pericol redeschiderea școlilor - care ar urma să aibă loc la 8 februarie.

”Eu ca autoritate locală am niște atribuții. Așa scrie legea”, a replicat primarul Nicușor Dan, justificând ridicarea restricțiilor ca urmare a ratei de incidență de sub 3 la mia de locuitori, dar fără a ține cont de apariția noii tulpini.

România a depășit 800.000 de cazuri de COVID-19 de la debutul epidemiei în țară

Mai mult pe EurActiv »