Care sunt condițiile de intrare în Austria
Începând de astăzi, în Austria e lockdown, dar condițiile de intrare pe teritoriul austriac nu se modifică.
MAE precizează cămăsurile care intră luni în vigoare nu afectează condițiile de intrare pe teritoriul Austriei, intrarea pe teritoriul austriac fiind în continuare permisă cu condiția prezentării unuia dintre următoarele documente:
- un certificat de vaccinare, nu mai vechi de 270 zile;
- un certificat medical de vindecare, nu mai vechi de 180 de zile;
- un test negativ PCR, nu mai vechi de 72 de ore de la data prelevării probelor.
MAE recomandă cetățenilor români să se informeze anterior deplasării în Austria și să consulte paginile de internet ale autorităților austriece: https://www.sozialministerium.at/Informationen-zum-Coronavirus/Coronavirus---Aktuelle-Maßnahmen.html; https://www.ris.bka.gv.at/eli/bgbl/II/2021/475), precum și pagina de internet a Ministerului afacerilor externe: https://www.mae.ro/node/51901 și a Ambasadei României în Austria: https://viena.mae.ro/.
Totodată, MAE subliniază că, în funcție de evoluția pandemiei, autoritățile austriece pot adopta reglementări suplimentare. Astfel, se recomandă verificarea, în timp util, a informațiilor puse la dispoziție de autoritățile federale/locale a măsurilor aplicate, înaintea efectuării călătoriilor în Austria.
Cetățenii români care doresc să se deplaseze sau se află pe teritoriul Republicii Austria pot solicita informații și asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 și 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0043 699 117 26027.
Comentarii