Cea mai vârstnică persoană programată pentru vaccinare are 102 ani și 7 luni, iar cea mai tânără are 15 ani și 11 luni, au anunțat, într-o postare pe Facebook, oficialii Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Cea mai vârstnică femeie programată are 101 ani și 8 luni, iar cel mai vârstnic bărbat are 102 și 7 luni, au transmis aceștia, potrivit HotNews.

De asemenea, cea mai tânără fată care s-a vaccinat are 15 ani și 11 luni (împlinește 16 ani cu 9 zile înainte de vaccinare) iar cel mai tânăr băiat: 15 ani și 11 luni (împlinește 16 ani cu 3 zile înainte de vaccinare)

Până în momentul de față, peste 1.000.000 de persoane s-au programat prin platforma informatică dezvoltată de STS - Serviciul de Telecomunicații Speciale, 137.701 persoane fiind programate pentru AstraZeneca.