Declarația îi aparține Oanei Ursache, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru românii de pretutindeni.

În Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, pe autostrada pan-europeană, a fost deschis miercuri un centru de vaccinare. El va funcționa doar 12 ore pe zi, din cauză că nu există personal medical suficient, primii care s-au imunizat cu ser la frontieră fiind români veniți acasă din Germania și Austria, relatează Agerpres.

"Suntem una dintre puținele țări care dovedesc o generozitate extraordinară în vaccinarea nu doar a cetățenilor țării noastre ci și a celorlalți cetățeni. Din luna martie am tot avut solicitări la Departamentul românilor de pretutindeni din partea Diasporei, din parte asociațiilor, toată lumea ne întreba cum se poate vaccina Diaspora. Până acum, românii veneau acasă și se vaccinau în centrele din localitățile de domiciliu. (...) Deschiderea unui centru de vaccinare în Nădlac, din punctul meu de vedere, este o declarație de dragoste din partea statului român pentru românii plecați în afara României", a declarat Oana Ursache, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.