Ministerul afacerilor externe precizează că autoritățile cehe au revizuit condițiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Cehiei, noile condiții intrând în vigoare începând de astăzi.

Conform informațiilor comunicate de autoritățile cehe, persoanele care călătoresc din România în Cehia, pot intra pe teritoriul ceh numai pentru motive bine întemeiate, respectiv întoarcerea la reședință, relații de muncă, studii, probleme de familie, fiind excluse călătoriile în scop turistic.

De asemenea, toate persoanele care călătoresc pentru motive bine întemeiate în Cehia trebuie să completeze în prealabil Formularul electronic de localizare (Public Health Passenger Locator Form) disponibil la adresa www.prijezdovyformular.cz și să prezinte la intrarea în Cehia rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu Sars-CoV-2, nu mai vechi de 72 ore.

Testul poate fi realizat și în termen de cinci zile de la intrarea în Cehia, timp în care persoana în cauză intră în autoizolare până la primirea rezultatului testării.

Totodată, sunt exceptate de la obligativitatea completării formularului electronic de localizare și de la prezentarea rezultatului negativ al testării pentru COVID-19 următoarele categorii de persoane:

- persoanele care călătoresc pe o durată de cel mult 24 ore în Cehia, pentru probleme care reclamă un grad ridicat de urgență;

- persoanele aflate în tranzit, cu condiția ca persoana în tranzit să prezinte o dovadă în acest sens, iar durata tranzitului pe teritoriul ceh să nu depășească 12 ore;

- transportatorii internaționali, cu condiția să fie în posesia următoarelor documente: confirmarea calității de lucrător în domeniul transporturilor internaționale, permis de conducere profesionist, contract de muncă;

- titularii de pașapoarte diplomatice  care călătoresc în Cehia pentru o perioadă mai mică de 14 zile, în interes de serviciu;lucrătorii și elevii / studenții transfrontalieri, cu condiția să fie în posesia unei dovezi în acest sens.

Cetățenilor și rezidenților din statele și regiunile cu risc scăzut de infecție (Franța, Grecia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Malta, Insulele Azore și Madeira, precum și Insulele Canare și Insulele Baleare) care sosesc în Cehia în scop de muncă sau educație nu le este permisă începerea activității la locul de muncă sau instituția de învățământ fără a prezenta în prealabil rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu Sars-CoV-2.

În lipsa rezultatului negativ al testării, persoana interesată se poate prezenta la locul de muncă /unitatea de învățământ numai după 14 zile de la sosirea în Cehia.