UE a atins marți, o etapă crucială: 70% din populația adultă fiind în prezent vaccinată complet. În România, aproape 27% au făcut schema completă de vaccinare.

În total, peste 256 de milioane de adulți din UE au în prezent o schemă completă de vaccinare.

În urmă cu șapte săptămâni, Comisia Europeană și-a îndeplinit, înainte de termen, obiectivul privind livrarea: să furnizeze statelor membre, până la sfârșitul lunii iulie, doze suficiente de vaccin pentru vaccinarea completă a 70 % din populația adultă din UE.

România se află la coadă clasamentului, cu un procent de doar 26,4% vaccinați cu ambele doze (5,125,862). În procent sunt incluși și copiii vaccinați, în timp ce cifra UE se referă la persoanele de peste 18 ani. Doar Bulgaria stă mai prost.

”Vaccinarea rapidă și completă a tuturor populațiilor vizate – în Europa și la nivel mondial – este esențială pentru a controla impactul pandemiei. UE este în continuare lider în ceea ce privește răspunsul multilateral. UE a exportat jumătate din vaccinurile produse în Europa către alte țări din lume, adică aceeași cantitate pe care a furnizat-o cetățenilor săi”, precizează Executivul de la Bruxelles.

Team Europe a contribuit cu aproape 3 miliarde de euro la mecanismul COVAX pentru a contribui la asigurarea a cel puțin 1,8 miliarde de doze pentru 92 de țări cu venituri mici și medii inferioare. În prezent, COVAX a furnizat peste 200 de milioane de doze în 138 de țări.

În plus, Team Europe își propune să distribuie, până la sfârșitul anului 2021, cel puțin 200 de milioane de doze suplimentare de vaccinuri asigurate în cadrul acordurilor preliminare de achiziție ale UE către țările cu venituri mici și medii, în special prin intermediul COVAX, ca parte a eforturilor comune ale UE.

Pregătirea pentru noi variante

Având în vedere amenințarea reprezentată de noi variante, este important să se asigure în continuare disponibilitatea unor vaccinuri suficiente, inclusiv a unor vaccinuri adaptate, și în anii următori. Acesta este motivul pentru care Comisia a semnat la 20 mai un nou contract cu BioNTech-Pfizer care prevede livrarea a 1,8 miliarde de doze de vaccinuri între sfârșitul anului curent și 2023.

În același scop, Comisia a exercitat, de asemenea, opțiunea de 150 de milioane de doze din al doilea contract cu Moderna.

Statele membre au posibilitatea să revândă sau să doneze doze țărilor care au nevoie de ele, din afara UE sau prin intermediul mecanismului COVAX, contribuind la un acces global și echitabil la vaccin în întreaga lume.

Este posibil să urmeze și alte contracte: ”Aceasta este polița comună de asigurare a UE împotriva oricăror valuri viitoare de COVID-19”.