Premierul britanic Boris Johnson este la terapie intensivă, după ce starea sa s-a deteriorat luni. Șeful guvernului de la Londra fusese internat în spital duminică, la 10 zile după ce a fost depistat infectat cu noul coronavirus.

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a fost internat la Spitalul St Thomas din Londra cu „simptome persistente” duminică.

„În cursul după-amiezii, starea de sănătate a premierului s-a deteriorat și, la sfatul echipei medicale, a fost transferat la Terapie Intensivă”, a precizat un purtător de cuvânt al guvernului.

Johnson l-a desemnat pe Dominic Raab, ministrul de externe, să-l înlocuiască.