Două lucruri sunt certe: moartea și taxele. Dacă, din fericire, epidemia de coronavirus nu a provocat încă niciun deces în România, Ministerul Finanțelor a ținut să reamintească că de taxe nu scăpăm. Nici măcar nu le amânăm.

Doar că șefii fiscului au reușit să încurce întreaga economie cu bâlbele lor chiar în cel mai nepotrivit moment.

​La începutul săptămânii, Ministerul finanțelor anunța că se amână termenul de depunere a declarațiilor fiscale de la 25 martie 2020, până la data de 25 aprilie 2020. Două zile mai târziu, Guvernul se întrunește în ședință pentru a adopta o ordonanță de urgență cu măsuri de sprijin economic atât de așteptate de companiile afectate de extinderea epidemiei de COVID-19.

Dar din documentul publicat în Monitorul Oficial abia sâmbătă lipsește această prevedere. Mai mult, Ministerul finanțelor a precizat explicit acest lucru, într-un comunicat.

„Având în vedere că Ministerul Finanțelor Publice a lansat un amplu program de garantare și subvenționare a creditelor pentru IMM-uri în scopul de a susține mediul privat și în special sectoarele lovite puternic de criza cauzată de virusul COVID-19, dar și măsura de a rambursa cât mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injecții de capital către companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie să aibă o situație fiscală actualizată, s-a decis renunțarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declarațiilor”, se arată în comunicatul emis sâmbătă dimineață.

Pentru a adăuga la bâlba generală, însuși ministrul finanțelor a ieșit pe Facebook să critice avalanșa de „țipete, urlete și văicăreli de la politicienii socialiști și prietenii lor care nu avut niciodată legătură cu economia reală” despre situația în care se vor afla firmele care nu depun declarațiile fiscale pe 25 martie.

„Minciună sau prostie? În OUG nr.29/2020 scrie negru pe alb că firmele care nu depun declarațiile fiscale pe 25 martie NU PĂȚESC NIMIC. Simplu și clar”, a scris Cîțu pe Facebook.

Și ministrul economiei, Virgil Popescu, a susținut același lucru.

„Deși ne dorim ca firmele să depună declarațiile fiscale pe 25 martie, acestea NU PĂȚESC NIMIC dacă nu o vor face”. Ambii miniștri au subliniat și că se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală”.

În schimb, deputatul USR Claudiu Năsui nu interpretează la fel actul normativ și spune că „cine a avut încredere în guvern și-a luat țeapă”.

„Mai bine nu spuneau întreprinderilor că se amână termenele, ca să se poată pregăti. Așa, ce a obținut PNL? Laude pe moment. După care disperare. Îi forțează pe toți cei care au avut încredere în ei să facă acum aceste situații cu doar 4 zile înainte de termenul limită, dintre care doar două zile nelucrătoare”, a scris Năsui pe Facebook.

Chiar dacă membrii Guvernului au dreptate - pentru că nu scrie chiar atât de simplu și clar, cum pretinde Cîțu, în textul OUG - o astfel de gafă de comunicare nu putea pica mai prost, mai ales că Ministerul finanțelor a transmis clar că „s-a decis” (nici măcar nu își asumă decizia) renunțarea la propunerea de amânare a depunerii declarațiilor. 

„Nu e prima dată când mentalitate guvernului PNL se dovedește a fi extrem de birocratică. Dar să minți și astfel să încurci mediul economic în plină criză este prea de tot”, conchide Claudiu Năsui.