Numărul persoanelor care au fost infectate cu noul coronavirus a depășit 18 milioane la nivel mondial, în timp ce decesele cauzate de această infecție se apropie de 700.000, arată datele colectate de Universitatea Johns Hopkins din SUA.

Peste un sfert din infectările cu SARS-CoV-2, dar și din numărul deceselor cauzate de COVID-19 (cum este denumită boala provocată de acest coronavirus) au fost înregistrate în Statele Unite.

SUA au intrat într-o „nouă fază” a epidemiei de COVID-19, în prezent foarte extinsă pe teritoriul american, a declarat duminică coordonatoarea grupului de la Casa Albă pentru gestionarea epidemiei de coronavirus, Deborah Birx, potrivit Agerpres.

„Suntem într-o nouă fază”, a spus Birx. „Ceea ce vedem astăzi este diferit de martie și aprilie”, a declarat ea pentru CNN. Ea a spus că măsurile luate local pentru a încerca să se oprească contagiunea au început să aibă efecte, dar virusul „s-a răspândit extraordinar”, fiind prezent atât în zonele rurale, cât și în cele urbane.

Statele Unite au înregistrat duminică 47.508 de cazuri noi de infectare și 515 decese legate de coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit bilanțului realizat de Universitatea Johns Hopkins.

În total, în Statele Unite au fost raportate peste 4,6 milioane de cazuri și 154.834 de decese, devenind țara cea mai afectată de pandemia de COVID-19.

De cealaltă parte, Germania este una dintre țările care au făcut față cu succes epidemiei până acum, dar oficialii se tem de un val doi adus de călătorii plecați în concedii.

De aceea, Germania va începe săptămâna aceasta testarea obligatorie a călătorilor care se întorc din țări cu o rată ridicată a infecțiilor cu COVID-19, a anunțat Jens Spahn, ministrul sănătății.

„Avem primele proiecte. Vrem să ne coordonăm bine acest lucru cu statele fiindcă ele vor trebui să îl poată implementa la aeroporturi și gări”, a declarat Spahn pentru grupul de radiodifuziune ARD, scrie HotNews.

Săptămâna trecută ministrul Sănătății din landul Berlin anunțase că autoritățile analizează obligația de testare, dorind ca persoanele care au călătorit într-o zonă de risc să fie nevoite să se izoleze 14 zile sau până la obținerea unui rezultat negativ. Călătorii veniți din alte țări se vor putea testa gratuit în centrele de testare de la aeroport sau din alte locuri.

Printre cele 130 de țări aflate în zone de risc identificate până săptămâna trecută de institutul Robert Koch, autoritatea federală epidemiologică și de supraveghere sanitară germană, se află SUA, Brazilia, Argentina, Israel și Rusia.

Brazilia este a doua cea mai afectată țară, după SUA, cu circa 2,7 milioane de cazuri de infectare și peste 94.000 de morți. Urmează India, cu 1,8 milioane de infectări, dar o rată mai redusă a deceselor, care au totalizat până acum peste 38.000. 

Mexic și Marea Britanie, cu un număr semnificativ mai redus de cazuri de infectare cu noul coronavirus, au înregistrat fiecare peste 46.000 de decese provocate de acesta.

O investigație BBC a dezvăluit că numărul persoanelor decedate de COVID-19 în Iran a fost aproape triplu față de cifra anunțată de guvern, scrie Agerpres.

Registrele guvernului iranian indică faptul că aproape 42.000 de oameni și-au pierdut viața din cauza coronavirusului până la 20 iulie, față de cele 14.405 de decese comunicate oficial de Ministerul Sănătății de la Teheran. În plus, numărul persoanelor infectate în Iran a fost aproape dublu față de cel comunicat de conducerea țării (451.024 față de 278.827), potrivit registrelor medicale publicate de BBC.

Informația primită de BBC de la o sursă anonimă relevă că autoritățile iraniene au transmis zilnic un număr de cazuri mult mai scăzut decât cel real, cu toate că aveau toate datele despre morți, ceea ce sugerează că autoritățile de la Teheran au ascuns în mod voit cifrele reale, notează postul britanic.

În Marea Britanie, autoritățile vor pune la dispoziție - în spitale, aziluri și laboratoare - 5,8 milioane de teste pentru coronavirus pe baza ADN și 450.000 de teste din probe prelevate prin frotiuri, potrivit Reuters. Ministrul britanic al sănătății, Matt Hancock, a anunțat luni că testele dau rezultate în 90 de minute și nu trebuie efectuate de personal medical, scrie Agerpres.

„Faptul că aceste teste pot detecta și gripa, și COVID-19 va fi extrem de util pe măsură ce se apropie iarna, astfel că pacienții vor putea urma recomandările corecte pentru protecția proprie și a altora”, a spus Hancock.

În estul continentului, prim-ministrul Kosovo Avdullah Hoti a anunțat duminică seară că a fost testat pozitiv la noul coronavirus și va intra în autocarantină în următoarele două săptămâni. „Am făcut astăzi testul pentru COVID-19 și am fost găsit pozitiv”, a scris Hoti, în vârstă de 44 de ani, pe contul său de Facebook. El a precizat că a început o carantină de două săptămâni în timpul căreia va continua să-și îndeplinească sarcinile de la domiciliu. „Nu am simptome, cu excepția unei tuse foarte ușoare”, a subliniat el.