Va fi nevoie de prelungirea stării de urgență cu încă o lună de zile, a anunțat luni președintele.

În comparație cu alte țări, creșterea numărului de persoane afectate de COVID-19 nu a fost așa mare, am luat măsuri din timp.

Nu e momentul să ne relaxăm, toți medicii ne spun că evoluția epidemiei depinde de modul în care respectăm indicațiile. 

Nu suntem încă la vârful epidemiei, trebuie să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm indicațiile autoritățile.

Președintele a spus săptămâna aceasta vor sosi mai multe echipamente necesare în această perioadă: ”La început, se știe că a fost un pic complicat de procurat materiale de protecție - măști, combinezoane, ventilatoare. Iată că avem deja primele rezultate semnificative ale măsurilor luate de Guvern. În acest fel, primim încă în această săptămână 2,5 milioane de măști pentru medici, aproximativ 5 milioane de măști de protecție pentru forțele de ordine - jandarmi, polițiști -,  aproximativ 8 milioane de măști care vor ajunge la populație. Vor veni în zilele imediat următoare aproximativ 500.000 de combinezoane de protecție pentru medici și personalul medical”.

Va fi nevoie de prelungirea stării de urgență:

 

”Am cerut guvernului să vină cu propuneri pentru a fi incluse în decret, în cursul acestei săptămâni voi elabora textul, iar decretul va fi emis săptămâna viitoare, pentru prelungirea stării de urgență cu încă o lună”.

Președintele s-a referit și la necesitatea unei rectificări bugetare: 

”Prin această epidemie, avem o criză care nu este, din păcate, doar o criză de sănătate publică, ci este o criză care afectează întreaga economie, care va afecta bugetul. Va fi nevoie să se declare o creștere, probabil semnificativă, a deficitului bugetar. Este nevoie de bani mai mulți, pe de altă parte, în sectorul de sănătate publică. Este nevoie de bani destul de mulți pe partea de asistență socială, șomajul tehnic, șomajul. Toate trebuie plătite.În acest fel, vom avea o situație complicată a bugetului. Însă este clar că această complicație nu se rezolvă de la sine și va trebui Guvernul să facă o analiză cuprinzătoare și să nu ne limităm doar la o rectificare a bugetului care prevede câteva schimbări pe următoarele luni de zile, ci va fi nevoie să se reevalueze și veniturile, care sunt în scădere, dar și cheltuielile pe întregul an fiscal, cheltuieli care sunt în creștere, și în acest fel va fi nevoie de reevaluarea tuturor cheltuielilor care se fac din banul public”.

Președintele a repetat apelul către cetățeni de a respecta izolarea: ”Nu vă întâlniți! Nu ieșiți din casă decât atunci când aveți o problemă de rezolvat, când mergeți la serviciu, când mergeți să cumpărați alimente! Evitați orice contact fizic cu oricine, este foarte important! Boala se răspândește de la om la om. Nu dați mâna, nu vă îmbrățișați, stați la distanță față de alte persoane!”