CORONAVIRUSOrban nu mai vrea ca și "șefimea" din sectorul public să preia din greutatea crizei
Premierul Ludovic Orban a declarat joi că nu mai sunt de actualitate șomajul tehnic pentru bugetari și tăierea cu 25% a salariilor demnitarilor. Pe 9 aprilie, premierul avea un discurs total diferit.
Întrebat joi într-o conferință de presă la Institutul ”Cantacuzino” despre șomajul tehnic pentru bugetari și tăierea cu 25% a salariilor demnitarilor, măsuri pe care le-a anunțat în urmă cu două săptămâni, premierul Ludovic Orban a spus că ”deocamdată, acest subiect nu mai este în actualitate”.
Rugat de jurnaliști să explice de ce nu mai sunt de actualitate aceste măsuri de solidaritate, Ludovic Orban a replicat: ”Pentru că ne apropiem de finalul stării de urgență, pentru că o mare parte din cei care lucrează în instituțiile publice sunt implicați în prima linie a bătăliei, cum e Ministerul sănătății...Ministerul apărării, Ministerul afacerilor interne, Ministerul muncii ... o mare parte din sectorul public este foarte puternic turat ... nu mai e contextul necesar”.
Pe 9 aprilie, premierul Ludovic Orban explica faptul că nu poate fi lăsată doar pe umerii sectorului privat "greutatea crizei" provocată de coronavirus, astfel că și sectorul public trebuie să preia o parte din ea.
"Cred că solidaritatea trebuie să se manifeste în astfel de situații. Toți trebuie să preluăm pe umerii noștri din greutatea crizei care este provocată de această epidemie. (...) Nu putem să lăsăm numai pe umerii lor (sectorului privat - n.r.) suportarea acestei crize, iar din cauza asta am hotărât cu ministrul Muncii și Finanțelor să găsim o soluție ca și în sectorul public să existe o formă de preluare a acestei greutăți printr-o formă de solidaritate", declara Ludovic Obran la începutul ședinței de Guvern.
La aceeași ședință, ministrul muncii, Violeta Alexandru, susținea că este pregătită o OUG prin care și bugetarii să intre în șomaj tehnic.
"Să găsți o formă de exprimare a solidarității și pentru șefime, adică inclusiv pentru noi, demnitarii", mai spunea Ludovic Orban.
Ministrul muncii folosea vorbe mari, susținând că șomajul tehnic pentru bugetari e o decizie ”asumată”.
”Într-o bună parte a sistemului public s-a redus activitatea. De la mediul privat, din datele pe care le văd zilnic despre contractele suspendate sau încetate, am cel mai clar semnal. Se vede tendința de a se rămâne acasă. Este și o perioadă în care autoritățile competente insistă, spre binele nostru, să se ia în continuare toate măsurile de prevenție. În fața acestei realități, am pregătit un proiect de act normativ pentru a legifera o stare de fapt din sistemul public... Este o propunere asumată. După consultări, inclusiv cu autorități locale și după evaluări. Da, după toate acestea și după ce am citit toate mesajele primite, este o propunere asumată”, explica Violeta Alexandru.
Ministrul finanțelor, Florin Cîțu, s-a opus de la început acestei măsuri.
Comentarii