UE acordă finanțări în valoare totală de 314 milioane de euro unor companii inovatoare în scopul combaterii coronavirusului și al sprijinirii redresării economice după epidemia de COVID-19.

Comisia Europeană a acordat aproape 166 de milioane de euro, prin intermediul proiectului-pilot „Accelerator” al Consiliului European pentru Inovare (CEI), unui număr de 36 de companii angajate să combată pandemia provocată de coronavirus.

Totodată, alte 36 de companii vor primi mai mult de 148 de milioane de euro pentru a contribui la planul de redresare pentru Europa.

Investiția totală din Orizont 2020, programul pentru cercetare și inovare al UE, ajunge astfel la 314 milioane de euro în această rundă, a anunțat luni Comisia.

Cele 36 de companii selectate care vor contribui la combaterea coronavirusului vor lucra la proiecte inovatoare, precum extinderea producției de șervețele pentru biodecontaminare, dezvoltarea unor sisteme de monitorizare a ventilației care le oferă persoanelor care acordă primul ajutor feedback în timp real cu privire la calitatea ventilației asigurate pacientului, dezvoltarea unei platforme de anticorpi pentru tratarea cazurilor grave de infecție și multe altele.

De asemenea, 139 de companii implicate în combaterea coronavirusului care nu au putut primi finanțare în această rundă din cauza limitărilor bugetare au primit Marca de excelență pentru combaterea COVID-19 nou introdusă, în semn de recunoaștere a valorii propunerii lor și pentru a le ajuta să atragă sprijin din alte surse de finanțare.

Alte 36 de companii, angajate în sprijinirea planului de redresare pentru Europa, vor lucra într-o multitudine de sectoare și proiecte, care includ, de exemplu, dezvoltarea unor turnuri de turbine eoliene mai solide și mai înalte, fabricate din module de lemn, cu potențial de reducere foarte mare a costurilor energiei eoliene, un sistem de producție de îngrășăminte ecologice și o soluție bazată pe tehnologia blockchain pentru practici de reciclare sustenabile ale producătorilor.

De asemenea, încă 679 de mărci de excelență au fost acordate unor propuneri de înaltă calitate care au îndeplinit criteriile de finanțare ale CEI, dar nu au putut fi finanțate din cauza bugetului limitat.

Un număr record de aproape 4 000 de startupuri și de întreprinderi mici și mijlocii au depus cereri de finanțare prin proiectul-pilot „Accelerator” în martie, dintre care mai mult de 1.400 au propus inovații cu relevanță pentru epidemia provocată de coronavirus. Din acest motiv, încă 150 de milioane de euro au fost alocate recent acestei runde de finanțare, totalul general ajungând astfel la peste 314 milioane de euro. Startupurile și IMM-urile selectate pentru sprijin provin din 16 țări, incluzând 12 state membre ale UE, Regatul Unit și trei țări asociate.

„Talentul imens și ideile revoluționare ale companiilor inovatoare europene ne dau speranțe. Sprijinul mai mare pe care l-am acordat Consiliului European pentru Inovare va contribui la valorificarea întregului lor potențial, astfel încât să putem face mai bine față crizei provocate de coronavirus și să sprijinim mai eficient redresarea Europei. CEI a reacționat rapid la criza legată de coronavirus și a demonstrat flexibilitatea și impactul finanțării UE”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.