COVID-19: Un an de pandemie
Pe 11 martie 2020, OMS a anunțat că epidemia de COVID-19 poate fi caracterizată drept pandemie. Cum arată lumea un an mai târziu?
11 martie 2020: În cele câteva luni scurse de la descoperirea coronavirusului în Wuhan (China), la finalul lui 2019, peste 118.000 de oameni din 114 țări fuseseră infectați. Mai mult de 90% dintre cazuri, erau în China și Coreea de Sud, iar numărul deceselor la nivel mondial depășise atunci 4.200, amintește News.ro.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, spunea la acel moment că „mai multe țări au demonstrat că acest virus poate fi eliminat și controlat”.
Dar, potrivit OMS, pandemiile nu au legătură cu gravitatea bolii, ci cu răspândirea geografică, astfel că o pandemie este declarată când o boală nouă pentru care oamenii nu au imunitate se răspândește în lume peste așteptări.
11 martie 2021: Numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 (virusul care provoacă boala denumită COVID-19) a depășit 118,7 milioane în întreaga lume, potrivit statisticilor centralizate de worldometers.info/coronavirus.
Peste 94,3 milioane de persoane sunt considerate vindecate, dar numărul deceselor provocate de COVID a depășit 2,6 milioane.
Numai în SUA s-au înregistrat aproape 30 de milioane de contaminări și mai mult de 540.000 de decese. Urmează India, cu peste 11,2 milioane de cazuri și mai mult de 158.000 de decese asociate.
Tot 11,2 milioane de cazuri s-au înregistrat și în Brazilia, doar că aici numărul deceselor este considerabil mai mare, peste 270.000. De altfel, Brazilia a înregistrat în premieră peste 2.000 de decese zilnice, iar rata infecțiilor cu SARS-CoV-2 este în creștere, fapt pus de experți pe seama noilor variante ale coronavirusului.
Opoziția, experții sanitari și o bună parte din populație îl învinuiesc pe președintele Jair Bolsonaro care a minimalizat continuu riscul prezentat de COVID-19. Între altele, săptămâna aceasta, el le-a transmis oamenilor să „nu se mai plângă”, transmite News.ro.
Rusia a înregistrat 4,3 milioane de cazuri și peste 90.000 de decese asociate.
Mexicul este țara cu una dintre cele mai mari rate de deces asociate COVID-19. Aici au fost mai mult de 192.000 de decese, la circa 2,14 milioane de infectări cu coronavirus.
În Europa, cea mai afectată țară, cu 4,2 milioane de cazuri și 125.000 de decese, este Marea Britanie. Urmează Franța, cu aproape 4 milioane de cazuri, și Spania și Italia, fiecare cu 3,1 milioane de contaminări cu coronavirus.
Vaccinarea anti-COVID
Pe de altă parte, față de acum un an, lumea stă mult mai bine în termeni de prevenție. Mai multe vaccinuri împotriva COVID-19 au fost dezvoltate în timp record și, chiar dacă producția nu este încă suficientă, campanii de vaccinare au început în multe țări.
State ca Israel, Marea Britanie sau SUA au vaccinat milioane de persoane deja în ultimele luni, dar există și multe țări în care încă nu au ajuns doze de vaccin.
Comentarii