MAE și Ministerul sănătății anunță primirea unei donații din partea Guvernului Japoniei, constând într-un lot de 12.200 de tablete de Avigan (Favipiravir), medicament experimental dezvoltat de Toyama Chemical pentru tratarea pacienților cu COVID-19.

Donația, realizată în urma demersurilor efectuate de MAE pe cale diplomatică și de către Ministerul Sănătății, face parte dintr-un program umanitar în valoare de un milion de dolari desfășurat de Guvernul Japoniei, în cadrul căruia medicamentul va fi distribuit cu titlu gratuit în 38 de țări solicitante (dintre cele peste 70 de țări care și-au exprimat dorința de a fi incluse în acest studiu clinic).

Expedierea medicamentului s-a realizat prin bunele oficii ale Oficiului Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS).

Cele 12.200 de tablete alocate României reprezintă tratamentul pentru 100 de pacienți suferinzi de COVID-19.

”MAE și Ministerul sănătății își exprimă satisfacția față de decizia Guvernului Japoniei de a include România printre beneficiarii programului și consideră că acest gest este definitoriu pentru relația strânsă de prietenie dintre România și Japonia și, totodată, pentru solidaritatea internațională în fața pandemiei COVID-19. MAE și Ministerul sănătății adresează totodată mulțumiri deosebite Ambasadei Japoniei la București pentru sprijinul prețios acordat în concretizarea acestui demers”, potrivit unui comunicat.