Criza de medicamente din România nu este doar o realitate resimțită zilnic de pacienți, ci și un fenomen confirmat prin cifre.

Potrivit unui studiu prezentat de Colegiile Farmaciștilor din Cluj, Călărași și Maramureș, 98% dintre farmaciști au fost nevoiți, în ultimul an, să refuze eliberarea unui medicament compensat din lipsă de stoc.

Datele, analizate în cadrul unui eveniment desfășurat la Palatul Parlamentului cu participarea Ministerului Sănătății, CNAS și a mai multor parlamentari, arată că peste 80% dintre farmaciști se confruntă zilnic sau săptămânal cu situații în care pacienții pleacă fără tratamentul necesar. Pentru bolnavii cronici, vârstnici sau pacienții din mediul rural, consecințele sunt dramatice: drumuri suplimentare la medic, întreruperea tratamentului și agravarea bolii.

„Este foarte dificil pentru un farmacist să fie pus în astfel de situații. Medicamentul este instrumentul nostru principal, iar fără el simțim că nu putem să ne îndeplinim rolul”, a declarat Anca Simina Timiș, președinta Colegiului Farmaciștilor Maramureș.

Polarizare pe piața farmaceutică

Studiul atrage atenția și asupra unei alte realități îngrijorătoare: aproape jumătate din veniturile totale ale domeniului farmaceutic sunt concentrate în mâinile a doar cinci companii. Dacă în 2014 acestea reprezentau 24% din piață, în 2024 ponderea lor a ajuns la 45%. Această polarizare accentuează inegalitățile și pune presiune suplimentară asupra farmaciilor independente.

„De multe ori se spune că România are prea multe farmacii, dar distribuția lor este profund dezechilibrată. În timp ce în marile orașe există trei sau patru farmacii una lângă alta, comune întregi nu dispun de nicio unitate farmaceutică. Asta înseamnă discriminare și pentru pacienții din urban, și pentru cei din rural”, a subliniat Doru Postelnicu, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași.

Inechități și soluții

Studiul realizat de Universitatea „Babeș-Bolyai” evidențiază inegalitățile majore de acces între mediul urban și cel rural, dar și dificultățile farmaciștilor independenți de a supraviețui într-o piață dominată de mari lanțuri. Documentul propune politici publice care să echilibreze distribuția farmaciilor, să susțină micii operatori și să reglementeze mai strict aprovizionarea cu medicamente.

„Avem nevoie de soluții radicale, nu doar de declarații. Pacienții nu pot fi plimbați prin toată țara după un medicament vital. E nevoie de negocieri ferme, de o distribuție corectă și de o regândire a rolului farmaciei comunitare ca prim punct de contact cu pacientul”, a afirmat Elena Dinte, președinta Colegiului Farmaciștilor din Cluj.

În lipsa unor măsuri urgente, avertizează autorii studiului, România riscă să adâncească inechitățile din sistemul de sănătate, cu costuri umane și sociale greu de suportat.