Strategia națională de vaccinare împotriva COVID-19 a fost aprobată joi de către CSAT, președintele Klaus Iohannis anunțând că primele doze ar putea sosi la începutului anului 2021.

Strategia e ”foarte bine lucrată” și prevede pașii, principiile și foate multe alte detalii despre vaccinare, a declarat joi președintele Klaus Iohannis, după o vizită la Centru de vaccinare anti-COVID-19 de la Romexpo.

Strategia va fi explicată pe larg vineri în cadrul unei conferințe de presă la Guvern. Totodată, a fost creat și un site dedicat informării privind campania de vaccinare. 

Iohannis a mai spus că în lunile următoare va exista o informare permanentă pentru publicul general, dar și pentru specialiști.

Șeful statului a susținut că e ”foarte posibil ca la începutul anului viitor” România să beneficieze de prima tranșă de vaccin - circa un milion de doze.

El a reiterat faptul că în prima fază vor fi vaccinați cei din sistemul medical și persoanele din grupele de risc.

”Vaccinarea e voluntară, sigură, eficientă” și se va face planificat, a mai spus Iohannis, adăugând că intenția de vaccinare e foarte mare

”Suntem bine pregătiți, așteptăm vaccinurile”, a declarat președintele după vizita la Centrul de la Romexpo.