Președintele Klaus Iohannis a spus vineri că primele rezultate ale noilor restricții sunt așteptate peste două-trei săptămâni.

”Multe dintre măsurile care au fost decise ieri au fost așteptate, de fapt, și pot să vă asigur că toate aceste măsuri au fost discutate cu experți, cu specialiști și așteptăm, sigur, primele rezultate abia peste doua sau trei săptămâni. Toate aceste măsuri care au fost discutate și vor fi puse în practică astăzi, mâine, poimâine, sunt măsuri care necesită un timp suficient de lung pentru a produce rezultate”, a declarat Klaus Iohannis, aflat în Maramureș în prima zi a campaniei electorale.

Întrebat dacă în cazul supraaglomerării spitalelor din România, se are în vedere și transferul unor pacienți în stare gravă în străinătate, Iohannis a precizat: ”Am discutat această variantă cu ministrul sănătății și, chiar dacă, în momentul acesta, în România există spațiu și la Terapie Intensivă, și locurile pentru bolnavii care nu au încă forme foarte grave, am inițiat deja câteva contacte cu alte state cu care avem relații speciale. Sper să nu ajungem acolo, dar, in extremis, da, avem contacte și le vom valorifica”.