Liviu Dragnea, infectat cu noul coronavirus, a fost transferat la Spitalul penitenciar Jilava

Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, aflat în închisoare, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, el fiind transferat la Spitalul Penitenciar Jilava pentru a primi tratament.
Avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu, a confirmat pentru Agerpres că fostul lider al PSD a fost confirmat ca fiind infectat cu noul coronavirus și a explicat că, deocamdată, starea acestuia este bună.
Dragnea a fost transferat de la Penitenciarul Rahova la Spitalul Penitenciar Jilava, unde sunt tratați deținuții infectați cu SARS-CoV-2.
Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
de WTF 14 Dec 2020 00:15