Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 31 mai, a fost facilitată revenirea în țară a 117 de cetățeni români din Olanda, 171 cetățeni români din Franța și 332 din Spania.

Repatrierea a fost asigurată prin intermediul a patru curse aeriene operate de compania Tarom.

Printre cetățenii români repatriați se regăsesc persoane aflate în tranzit din Statele Unite ale Americii sau Canada, medici, studenți, membri de familie ai unor cetățeni români, precum și persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul statelor respective din diverse motive.

De asemenea, demersurile autorităților române au permis deplasarea către statul de domiciliu/reședință pentru 39 de cetățeni străini, respectiv câte un cetățean elen, rus, bulgar, suedez, italian, marocan, mexican, albanez, doi cetățeni ai Republicii Moldova, șase cetățeni spanioli, șase cetățeni olandezi și 17 cetățeni francezi.

Ministerul Afacerilor Externe folosește acest prilej pentru a sublinia importanța verificării cu atenție, anterior oricăror deplasări, a informațiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile și alertele de călătorie, precum și a informațiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.