În total, 58 de cetățeni români care lucrează la o fermă din Marea Britanie au fost testați pozitiv cu COVID-19, a anunțat marți Ministerul de externe.

Potrivit ultimelor informații comunicate Ambasadei României la Londra de către Serviciul de Sănătate Publică britanic, suplimentar față de cei 30 de cetățeni români confirmați anterior pentru infecția cu COVID-19, alți 28 de cetățeni români au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19, din rândul celor aproximativ 100 care își desfășoară activitatea în cadrul fermei.

Majoritatea cetățenilor români sunt asimptomatici sau prezintă simptome ușoare, fără a necesita spitalizare.

Totodată, autoritatea locală de sănătate publică monitorizează zilnic starea de sănătate a lucrătorilor, iar persoanele care au avut rezultate negative ca urmare a testării inițiale au fost re-testate, fiind în așteptarea rezultatelor. Autoritățile locale continuă să asigure persoanelor infectate hrană, apă și bunuri de strictă necesitate. De asemenea, aceștia beneficiază de tratament medical și servicii de traducere/interpretare.

MAE precizează, de asemenea, că, pe 20 iulie, un lucrător român din cadrul fermei a sesizat Ambasada României la Londra, solicitând sprijin în relația cu angajatorul, respectiv facilitarea obținerii unor informații privind reluarea activității în condiții de siguranță sanitară, după finalizarea perioadei de autoizolare, precum și drepturile financiare de care poate beneficia în această perioadă.

Cetățeanul român, care nu a dorit să își comunice datele de identitate în relația cu ambasada, a fost informat cu privire la instituțiile competente în materia drepturilor de muncă și de securitate sanitară.

Ambasada României la Londra continuă dialogul cu autoritățile locale și acordă asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile britanice în contextul pandemiei de COVID-19.