Autoritățile bavareze au inițiat o procedură de repatriere voluntară a românilor care au trei teste negative succesive pentru SARS-CoV-2, precum și a celor care au încheiat perioada de izolare.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat luni că, potrivit informațiilor comunicate de partea germană Consulatului General al României la München, autoritățile bavareze au inițiat o procedură de repatriere voluntară a cetățenilor români care dețin trei teste negative succesive pentru infecția cu SARS-CoV-2, precum și a celor care inițial au fost testați pozitiv și care au încheiat perioada de izolare prevăzută de legislația germană.

În acest context, MAE precizează că 42 de cetățeni români care dețin trei teste negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 și au finalizat perioada de izolare prevăzută de legislația germană și care și-au exprimat dorința de a reveni în România, au fost repatriați pe cale rutieră, în cursul zilei de 8 august, costurile fiind suportate de către autoritățile germane.

Aceștia se adaugă celor 153 de cetățeni români, lucrători în cadrul aceleiași ferme, care au revenit în țară la 7 august, cu o cursă aeriană tip charter, în condițiile în care dețineau trei teste negative pentru COVID-19 sau au finalizat perioada de izolare prevăzută de legislația germană.

Consulatul General al României la München continuă dialogul cu autoritățile germane, cu reprezentanții companiei angajatoare și cu lucrătorii români din cadrul fermei și acordă asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la München: 0049 089553307 și 0049 08998106143, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al Oficiului consular: 00491602087789.