MAI anunță că oficialii ungari au transmis că, din noaptea de 16 spre 17 iunie, începând cu ora locală 00:00 (1:00 ora României), sunt eliminate restricțiile de tranzitare a teritoriului național al Ungariei pentru toți cetățenii români.

"În urma refuzului autorităților de la Budapesta de a permite tranzitarea Ungariei cetățenilor români care nu au contracte de muncă în alte țări europene, oficialii MAI au inițiat discuții cu partenerul ungar. Discuțiile demarate la începutul acestei săptămâni au avut drept scop eliminarea restricțiilor care au dus la aglomerarea punctelor de trecere a frontierei, pe sensul de ieșire din țară, aglomerare produsă în special din cauza documentelor justificative pentru tranzitarea Ungariei, solicitate unilateral cetățenilor români. Oficialii maghiari ne-au transmis, în după-amiaza zilei de 16 iunie, că din noaptea de 16 spre 17 iunie, începând cu ora 00:00, ora Budapestei, respectiv ora 1:00, ora României, vor fi eliminate restricțiile de tranzitare a teritoriului național al Ungariei pentru toți cetățenii români", a anunțat MAI.

În ședința de Guvern de marți, premierul Ludovic Orban a acuzat măsuri discriminatorii pentru cetățenii români care tranzitează Ungaria.

"Domnule ministru Vela, din nou, Ungaria a luat măsuri care sunt contrare Tratatului Uniunii Europene privind libertatea de circulație. Am primit relatări personale, inclusiv de la oameni pe care îi cunosc personal, că nu li se permite tranzitul prin Ungaria, că autoritățile maghiare au instituit iar niște reguli de tranzitare de către persoanele fizice care călătoresc nu în Ungaria”, a spus Orban, adăugând că e afectată libertatea de circulație și că i se pare ”ciudat că principalele victime sunt cetățenii români”.

”Solicitarea mea către dumneavoastră este să interveniți de urgență pe lângă omologul dumneavoastră maghiar și să formulați o solicitare fermă privitor la asigurarea libertății de circulație", a mai spus premierul.