Managerul Spitalului "Victor Babeș" din Timișoara, Cristian Oancea, a criticat mesajele transmise în spațiul public de persoane publice sau de românii care iau în derâdere măsurile de protecție sanitară, în special purtarea măștii.

"Acești oameni dau semnale foarte proaste, acești oameni care nu cred, nu poartă mască sau iau în derâdere toate aceste măsuri ale noastre, îi rugăm să nu mai vină la spital dacă fac Covid. Să se trateze cu tot felul de măsuri alternative, cu tot felul de terapii alternative. Dacă nu crezi, de ce să mai încarci sistemul sanitar?”, a declarat la Digi 24 medicul Cristian Oancea.

Pe de altă parte, el a precizat că e dreptul fiecăruia să facă ce vrea cu viața lui:

”Noi suntem aici să ne luptăm pentru viața celor care vor să trăiască și vom rămâne aici. În rest, pentru cei care nu cred și care au la rândul lor alți adepți, noi suntem neputincioși în fața lor. Dar, dacă se vor îmbolnăvi, să se trateze cu terapii alternative, să nu încarce sistemul sanitar”.