Dacă nu respectăm precauțiile în perioada Paștelui, putem să avem un vârf de 20.000 de cazuri, a avertizat ministrul sănătății, într-un interviu pentru Digi 24.

”Știu că e greu, e o perioadă lungă, sunt sărbătorile pascale, poate nu mai avem răbdare, ziua s-a mărit, e frumos afară, vrem să fim împreună cu toții... Încă nu e momentul. Avem un număr de cazuri crescător, dar ne lasă și timpul să putem trata ce avem, urmând să putem interna pe cei care vor veni. Avem și cazuri în terapie intensivă. Trebuie să ne așteptăm ca în următoarea perioadă să avem o creștere a numărului de cazuri, dar și decese. Sunt cazuri cu comorbidități, persoane peste 65 de ani, până la 90 de ani, majoritatea cu comorbidități, sunt unii care nu câștigă această luptă. Trebuie să ne așteptăm și la aceste cazuri...Am făcut o preconizare în condițiile în care un asimptomatic infectant merge 1 la 2, 1 la 3. Ne-am gândit la acel număr pe care l-am dat. În condițiile în care vom avea transmitere accentuată în comunitate, putem merge și la mai multe număr de cazuri: 15 mii, putem merge și pe 20 de mii dacă nu avem acele precauții. Mențin ce am spus: izolare. Rămâne acel timp în care vom vedea o stagnare și vom vedea mai puține cazuri noi de la o zi la alta. Atunci ne putem gândi la o ameliorare a restricțiilor”, a declarat Nelu Tătaru, în interviul acordat Digi 24.

Ministrul sănătății a declarat că trebuie să ne obișnuim să conviețuim încă două sezoane cu acest virus: ”Nu vom avea aceeași manifestare. O parte din populație se va imuniza, o parte va respecta niște precauții pentru că venim de pe o pandemie cum nu a mai fost...Depinde de noi dacă o vom transforma într-o simplă gripă sezonieră și să vină un moment când vom stabiliza un virus din care să putem face un vaccin".

Un avertisment a venit și de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS). 

”Amenințarea acestei pandemii produce în continuare o presiune uriașă asupra Europei. Numărul de infectări din toată regiunea continuă să crească. În ultimele zece zile, numărul cazurilor raportate aproape că s-a dublat, ajungând la aproape un milion, ceea ce înseamnă că jumătate din bilanțul mondial al COVID-19 este în Europa”, a declarat Hans Henri P. Kluge, director OMS Europa.