Premierul Ludovic Orban i-a condamnat în mod public pe liderii politici ai opoziției, în special cei ai PSD și Pro România, care "i-au instigat pe români la nerespectarea regulilor impuse în perioada pandemiei de COVID-19.

"Condamn public încă o dată atitudinea iresponsabilă a liderilor politici în special din zona opoziției PSD - Pro România care au instigat permanent cetățenii al nerespectarea regulilor care au bagatelizat pericolul generat de această epidemie și de acest virus, care au avut demersuri sistematice pentru a lipsi autoritățile de pârghiile necesare pentru a lupta contra epidemiei. În ceea ce ne privește pe noi, ne facem datoria în continuare, toate autoritățile statului vor fi mobilizate pentru a păzi viața și sănătatea cetățenilor români și pentru a reduce riscul de răspândire a epidemiei", a declarat vineri premierul Ludovic Orban, la Zalău.

Prim-ministrul a mai spus că prevederile Legii 55 sunt în vigoare și după decizia Curții Constituționale, astfel că pot fi luate măsuri prin hotărâri de guvern și decizii ale prim-ministrului, inclusiv carantină și izolare la domiciliu.