Premierul Ludovic Orban spune că deschiderea restaurantelor în spații închise este o măsură prematură, care poate duce la o creștere a numărului de infectări cu Sars-CoV-2.

Orban a precizat că, potrivit evaluărilor de risc epidemiologic, restaurantele în spații închise prezintă un risc epidemiologic major, din cauza numărului mare de persoane care stau în restaurant, a timpului mare petrecut, a faptului că nu se poate purta mască și a razei de răspândire a virusului.

Premierul a reamintit că au fost deschise terasele, iar cei care au hoteluri, aproape toți au și terase.

Ludovic Orban a mai spus că, dacă lucrurile vor merge bine până la 1 iulie, au fost gândite și alte măsuri de relaxare: "Sigur, vor rămâne activitățile care presupun foarte mulți oameni în spații închise, mai ales, dar și în spații deschise, unde există risc de contaminare și, mai ales, unde nu există trasabilitate".

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a precizat miercuri că intenționează să acționeze Guvernul în instanță pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie. FPTR susține că, începând cu această dată, peste 500.000 de români și-au achiziționat servicii de cazare în țară, cu mese incluse, care nu pot fi prestate în aceste condiții.