Intervalul orar în care persoanele peste 65 de ani pot ieși din casă va fi modificat luni printr-o nouă ordonanță militară, a anunțat președintele Klaus Iohannis. Ministrul de interne a oferit seara detalii privind noul orar.

UPDATE

Ordonanța militară nr. 10:

Art.1 - (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în situațiile prevăzute mai jos.

(2) Indiferent de intervalul orar, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, precum și în condițiile art.1 alin.(1), (2) și (5) din Ordonanța militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, inclusiv tratamentele oncologice planificate, dializă etc., folosind mijloacele de transport în comun, mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat;

c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

d) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

(3) În intervalele orare 07.00-11.00 și 19.00-22.00 circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:

a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, inclusiv deplasarea în condițiile art.1 alin.(3) și (5) din Ordonanța militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19;

b) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;

c) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

(4) Pentru verificarea motivului deplasării în situațiile prevăzute la alin. (2) și (3), se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 4 din Ordonanța militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

(5) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.2 - (1) Operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe militare în perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalele orare 07.00-11.00 și 19.00-22.00.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.3 - (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28 aprilie 2020, până la data de 11 mai 2020, inclusiv.

(2) Se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Turcia și Iran și din aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 13 zile, începând cu data de 2 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.

(3) Se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Italia și din această țară către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 12 zile, începând cu data de 3 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.

(4) Se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Franța și Germania și din aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 10 zile, începând cu data de 5 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.

(5) Măsurile prevăzute la alin. (1) – (4) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Art.4 - (1) Pe durata stării de urgență, trimiterile poștale înregistrate pot fi predate destinatarilor de personalul C.N. Poșta Română S.A. prin introducerea în cutia poștală sau, în lipsa acesteia, prin afișare la adresa destinatarului, cu excepția actelor de procedură.

(2) C.N. Poșta Română S.A. îi revine obligația stabilirii cadrului instituțional și răspunderea pentru modul în care se desfășoară activitatea prevăzută la alin.(1).

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.5 - La data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, își încetează aplicabilitatea:

a) prevederile art. 2 și art. 3 din Ordonanța militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 24 martie 2020;

b) prevederile art. 1 și art. 2 din Ordonanța militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020.

Art.6 - (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 1;

b) Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, pentru măsura prevăzută la art. 2;

c) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsura prevăzută la art. 3;

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 – 3 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin. (1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art.7 - (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare. 

+++

 

 

Vom discuta astăzi despre o nouă Ordonanță militară, Ordonanța cu numărul 10. Pe curând!

Gepostet von Marcel Vela am Montag, 27. April 2020

"Comportamentul dvs. arată că în curând ne vom apropia de normalitate. Obligațiile respectate acum conduc în viitor la un singur lucru: normalitate", a spus Marcel Vela. 

Potrivit Ordonanței militare 10, persoanele de peste 65 de ani vor circula între orele 07:00 - 11:00  și 19:00 - 22:00.

Tot pentru a ajuta persoanele de peste 65 de ani, operatorii economici care vând produse de strictă necesitate își vor organiza programul de lucru pentru a facilita accesul persoanelor de peste 65 de ani în cele două intervale orare.

Marcel Vela a anunțat că prin Ordonanța militară 10 s-a prelungit măsura suspendării zborurilor către și dintre Spania, pe 14 zile, începând de pe 28 aprilie. Aceeași măsură se va aplica și cu zborurile spre și dinspre Austria, Italia, Belgia, Elveția, SUA, Olanda, Turcia, Iran și Irlanda de Nord pe 13 zile, de pe 2 mai. Restricțiile prelungite pentru Italia se aplică de pe data de 3 mai.

Interdicția zborurilor spre și dinspre Franța și Germania se prelungește de pe 5 mai, pentru 10 zile.

+++

Astfel, începând de luni, se va schimba intervalul orar 11:00 - 13:00 în care puteau ieși din casă persoanele de peste 65 de ani.

Modificarea va fi făcută printr-o altă ordonanță militară, iar noul interval orar va fi dimineața, între 07:00 - 11:00, și seara, între 19:00 - 22:00.

Potrivit președintelui, vârstnicii vor putea să iasă din casă în aceste intervale orare "fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare în jurul casei sau în jurul blocului".