Peste 100 de persoane au protestat vineri după-amiaza în Piața Victoriei din București față de măsurile adoptate de Guvern pentru a gestiona pandemia cu COVID-19.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Iacob, adunarea publică este ilegală, însă Jandarmeria încearcă gestionarea situației fără a avea incidente.

"Am formulat o serie de recomandări pentru persoanele care participă la adunarea publică, prin exemplul personal al jandarmilor, care poartă măști și mănuși de protecție. Încercăm să avem un dialog cu participanții la adunarea publică de la o distanță sigură", a declarat, pentru Agerpres, Alexandru Iacob.

Scopul protestului nu este clar, însă a fost promovat intens pe Facebook de pagina Frontul Civic Unit, care militează pentru imunizare naturală, și de mai mulți oameni care se declară împotriva vaccinurilor.De asemenea, protestul este suținut de persoane promovate intens de propaganda rusă, scrie HotNews.ro.

Printre cei care susțin protestul se află persoane precum Iulian Capsali și Iosefina Pascal, promovate intens de site-ul rusesc Sputnik.

La protest participă și fostul europarlamentar PSD Adrian Severin, și Bogdan Stanoevici, candidat la alegerile prezidențiale.