Adriana Pistol, de la Institutului Național de Sănătate Publică, estimează că în România s-ar putea ajunge la peste 15.000 de cazuri de infectare pe zi, la finalul lui octombrie, dacă oamenii nu se vaccinează și nu respectă regulile.

”Undeva la finalul lunii octombrie vom depăși 15.000 de cazuri pe zi dacă o ținem tot așa, ceea ce nu am avut în valurile precedente”, a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă,  Adriana Pistol, adugând că în ultimele șapte zile numărul cazurilor COVID 19 s-a dublat.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul sănătății, a declarat că spitalele din România nu se vor închide în timpul valului 4 al pandemiei.