Până în 15 iunie ar putea fi ridicată măsura izolării pentru românii care se întorc din vacanță din Grecia sau Bulgaria, spune ministrul economiei. Popescu susține că, potrivit estimărilor, românii vor prefera anul acesta turismul intern.

Întrebat joi seara, la B1 TV, dacă, începând din 1 iunie, românii pot merge în vacanță în Grecia sau Turcia, Virgil Popescu a precizat: ”Sigur că pot merge. Problema care se pune - și încă nu am finalizat discuțiile cu Grecia și cu Bulgaria – este că, la întoarcere, regula spune că trebuie să intre într-o izolare de 14 zile. Eu cred că până în 15 iunie, când se deschide sezonul estival în Grecia și în Bulgaria, lucrurile astea se vor reglementa și probabil anumite țări pot fi exceptate de la acest lucru pa bază de acorduri bilaterale”.

Ministrul economiei a mai spus el își dorește cât mai mulți turiști români în România.

”Eu nu pot să recomand ceva unor turiști, e dreptul lor să se ducă în vacanță unde își doresc. Eu, ca ministru, îmi doresc cât mai mulți turiști străini și români în România. După estimările pe care le avem noi, cred că mai mulți români vor prefera turismul intern pentru că se consideră mai în siguranță în România”, a precizat Popescu.