Primarul din Belcastro le-a interzis locuitorilor orașului să se îmbolnăvească

Din cauza lipsei de servicii din zonă, cetățenii nu pot conta pe o asistență medicală adecvată, astfel încât primarul a emis o ordonanță prin care le „interzice” să se îmbolnăvească, notează agenția italiană de știri ANSA.
Se întâmplă, conform celor relatate de presa locală, la Belcastro, un oraș care are puțin peste o mie de locuitori din provincia Catanzaro.
Inițiativa provocatoare a primarului Antonio Torchia este motivată, în special, așa cum se explică în aceeași ordonanță, de faptul că programul dispensarului din localitate este intermitent, depinzând de disponibilitatea personalului medical, o situație care are numeroase efectele nocive, având în vedere că 50% din populația orășelului este alcătuită din persoane în vârstă.
Inițiativa primarului Torchia mai are la bază și faptul că cea mai apropiată cameră de gardă de Belcastro se află la spitalul din Catanzaro, aflat la o distanță de 45 de kilometri de localitate. De aici, așadar, decizia primarului de a „ordona cetățenilor să evite contractarea oricărei boli care necesită intervenție medicală, în special cele de urgență, și să se odihnească cât mai mult posibil”.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii