PSD își savurează victoria la locale, USB încă mai speră să obțină scaunul de primar de sector pentru Clotilde Armand, în timp ce Iohannis analizează „la rece” rezultatele. Din Luxemburg.

Aflat într-o vizită oficială în Ducat, Președintele Klaus Iohannis a spus că, într-un fel, este mai bine că se află într-o vizită de stat imediat după alegerile locale, pentru a putea analiza apoi „la rece” rezultatele.

„Rezultatele alegerilor au arătat că procesul democratic este solid și ireversibil în România, independent de tot felul de discuții mărunte și foarte mărunte care au fost. Cetățenii au avut posibilitatea și au ales liderii comunităților și, din acest punct de vedere, chiar dacă s-a speculat că va fi o participare extrem de mică, iată că nu a fost așa de slabă participarea, cel puțin în țară”, a transmis Iohannis din Luxemburg.

În București însă, participarea la vot a fost redusă, iar institutele de sondare ne oferă un profil al celor care totuși au pus ștampila. Peste jumătate dintre alegătorii Gabrielei Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, sunt femei, iar 49% sunt persoane peste 60 de ani. În cazul lui Nicușor Dan, candidatul USB, 51% dintre alegători sunt femei și tot 51% au până în 49 de ani, potrivit profilului alegătorului pentru primii trei candidați realizat de IRES pentru Digi 24.

Apropo de Nicușor Dan, matematicianul candidat a sesizat „o corelație negativă puternic semnificativă” între procentajul voturilor pentru Clotilde Armand și cel al voturilor nule și a cerut renumărarea voturilor din unele secții din sectorul 1 al Capitalei. În replică însă, candidatul PSD spune că nu are emoții pentru că renumărarea nu-l va alunga din fotoliul de primar.

Depășim puțin subiectul alegerilor locale și aruncăm o privire macro. Consumul rămâne principalul motor al creșterii economice, destul de ridicate, de altfel, în primul trimestru. Este de urmărit dacă nu va rămâne cumva și singurul în următoarea perioadă.

În acest context, Comisia Europeană anunță că România nu este pregătită să adopte euro. Nu că cineva de la București și-ar face prea multe probleme în acest sens. Potrivit executivului UE, România îndeplinește doar trei din cele cinci criterii pentru a fi acceptată în zona euro, dar nu este singură. Nici celelalte state membre UE care au promis că vor adopta, la un moment dat, moneda unică nu îndeplinesc condițiile. 

Recomandarea de lectură a zilei este un articol despre terapii alternative, mai precis ayahuasca din Peru, din The Guardian.