Plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat luni un proiect de lege care vizează modificarea Codului de procedură penală.

Legea a fost adoptată cu 244 de voturi "pentru", trei voturi "împotrivă" și 40 de abțineri.

Proiectul adoptat prevede că termenul maxim în care o instanță trebuie să pronunțe deciziile în procesele penale este de 120 de zile de la finalizarea dezbaterilor. De asemenea, motivarea deciziei trebuie să fie și ea publicată în aceeași zi.

În forma actuală a Codului de procedură penală, decizia se pronunță în cel mult 15 zile de la încheierea dezbaterilor, iar motivarea după 30 de zile de la pronunțare.

În forma inițială a proiectului adoptat luni, termenul limită de pronunțare era de 90 de zile, dar judecătorii au cerut o prelungire a acestuia. Astfel, la propunerea CSM, termenul a fost majorat la 120 de zile.

Potrivit Agerpres, Curtea Constituțională a României a constatat, pe 7 aprilie, că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie motivată în fapt și în drept la data pronunțării, precizând că redactarea acesteia ulterior deciziei lipsește persoana condamnată de garanțiile înfăptuirii actului de justiție, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil.

La dezbaterile din plen, ministrul Justiției, Stelian Ion, a felicitat Parlamentul pentru "promtitudinea cu care a răspuns" în urma deciziei CCR. Senatul a adoptat legea săptămâna trecută. 

El a mai spus că e normal ca motivarea să apară în ziua sentinței, pentru ca justițiabilul să nu aștepte luni sau chiar un an să afle motivele deciziei. 

Stelian Ion a mai anunțat că se discută și despre modificarea Codului de procedură civilă într-un sens asemănător.

Liderului deputaților PSD, Alfred Simonis, a spus că "decizia CCR e bună, punerea în acord e proastă", astfel că deputații social-democrați au fost îndemnați să voteze cum vor. Restul formațiunilor politice au votat în favoarea inițiativei.