Guvernul a adoptat un proiect de lege pe care l-a trimis Parlamentului spre dezbatere de urgență. Apoi Ministerul Economiei a cerut Senatului amânarea dezbaterii. 5G chiar nu are noroc în România!

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a solicitat conducerii Senatului amânarea dezbaterii Legii privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G, pe motiv că nu ar fi fost respectați toți pașii procedurali înainte de trimiterea proiectului în Parlament.

Solicitarea l-a surprins chiar și pe premier, mai ales că a venit la doar două săptămâni după ce proiectul trecuse prin Guvern, deci și cu acceptul Ministerului Economiei.

„Mă surprinde o astfel de decizie, nu știam că a luat o astfel de decizie. Mesajul meu este ferm și clar, (...) am aprobat un proiect de lege în Guvern și l-am trimis și în coaliție, decizia a fost să treacă acest proiect de lege prin Parlament cât mai rapid. Nu am avut această discuție cu ministrul economiei, o să am, nu înțeleg de ce ar încerca să amâne un astfel de proiect foarte important pentru industria tehnologică din România”, a declarat joi premierul Florin Cîțu.

Ulterior, ministrul Claudiu Năsui și-a exprimat sprijinul pentru proiect și a menționat că notificarea transmisă Senatului vine ca urmare a unei comunicări cu Comisia Europeană.

„Am vorbit cu premierul, susținem fără echivoc legea 5G trimisă de Guvern în Parlament. Am primit precizări din partea Comisiei pe acest subiect deoarece suntem punct național de contact cu comisia pentru Directiva 2015/1535. Fiind punct național de contact suntem obligați, dacă primim comunicări de la CE, să transmitem mai departe instituțiilor relevante”, a scris Năsui, într-o postare pe Facebook.

El menționează că Executivul UE a transmis ministerului precizări privind faptul că, dacă un act normativ pentru infrastructura 5G conține reglementări de natură tehnică. acesta trebuie notificat Comisiei. „Subliniez că susținem pe deplin adoptarea legislației privind 5G în România, iar în urma analizei făcute asupra legislației incidente, a caracterului de urgență a legii și a altor precedente la nivel european, procedura parlamentară de adoptare a legii poate merge mai departe”, a menționat Năsui.

Surse guvernamentale au declarat joi pentru HotNews.ro că „în cursul anului 2020, când actul normativ privind 5G era în faza de avizare, a existat de asemenea o solicitare de la Comisia Europeană tot pe această speță - privind o posibilă notificare prealabilă la actul normativ, iar inițiatorii proiectului de la acea vreme au transmis către Ministerul Economiei (condus la acea vreme de Virgil Popescu), minister care este punctul național de contact pentru recunoașterea reglementărilor europene potrivit Directivei UE 2015/1535, că proiectul de lege 5G nu tratează și nu stabilește norme tehnice și că situația nu necesită notificarea CE.”

În scrisoarea transmisă acum de Claudiu Năsui, ministrul cere amânarea dezbaterilor în ceea ce privește adoptarea legii pentru rețelele 5G, pe motiv că Guvernul nu ar fi respectat toți pașii procedurali, înainte de trimiterea în Legislativ.

„Având în vedere că proiectul de act normativ a fost avizat de către Guvern să intre pe ordinea de zi a celor două Camere ale Parlamentului, vă informăm că procedura parlamentară de adoptare trebuie amânată, proiectul de act normativ urmând a fi transmis instituției noastre în vederea notificării la Comisia Europeană și statele membre. Adoptarea actului urmează a se relua după parcurgerea perioadeo de status-quo prevăzută de actul comunitar”, a scris Claudiu Năsui într-o scrisoare transmisă președintelui Senatului pe 27 aprilie, adică la nici două săptămâni în care Guvernul din care face parte a aprobat proiectul de lege, subliniază HotNews.

În asceastă perioadă însă, mai multe entități chinezești, companii și asociații, au făcut un lobby puternic pentru blocarea legii, notează HotNews, care remarcă și că inclusiv ministrul Claudiu Năsui face referire la atenționările primite de la operatori economici.

„Instituția noastră (n.r. - Ministerul Economiei) a primit mesaje de atenționare atât din partea COM (n.r- Comisiei Europene), cât și din partea operatorilor economici, referitoare la obligativitatea respectării procedurii de notificare a proiectului de Lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G”, se arată în scrisoarea ministrului.

Dar, în mesajul postat pe Facebook, Claudiu Năsui nu a dat detalii suplimentare nici despre lobby-ul chinezilor, despre comunicarea cu Comisia și nici despre eventualele discuții la nivel de guvern.

Proiectul de lege transpune în legislație un memorandum semnat încă din 2019 între România și SUA care vizează, în esență, excluderea companiei chineze Huawei - acuzată de spionaj de către guvernul american - de la licitațiile privind infrastructura 5G. La data semnării, o declarație comună semnată de Klaus Iohannis și Donald Trump menționa că România și SUA „caută să evite riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G”.