MAE precizează că autoritățile germane au notificat Consulatul General al României la Bonn cu privire la testarea pozitivă pentru infecția cu COVID-19 a unor lucrători care își desfășoară activitatea la o fermă din Swisttal, Germania.

Potrivit datelor comunicate de către autoritățile germane, un număr de 19 cetățeni români au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 din totalul de 320 de cetățeni români care își desfășoară activitatea în cadrul fermei menționate, anunță MAE.

De asemenea, conform acelorași informații, prima testare a întregului personal a avut loc în data 18 iulie, o nouă testare urmând să fie efectuată în data de 23 iulie.

În acest context, oficiul consular a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații suplimentare cu privire la situația cetățenilor români, iar o echipă din cadrul oficiului consular s-a deplasat, la data de 20 iulie 2020, la ferma în cauză.

Conform informațiilor obținute de reprezentanții consulatului, cetățenii români depistați pozitiv cu COVID-19 sunt asimptomatici, un singur cetățean român fiind internat în spital pentru o altă afecțiune, măsura fiind dispusă anterior depistării infecției cu COVID-19. În prezent, starea de sănătate a cetățeanului român internat este stabilă.

De asemenea, autoritățile germane și reprezentanții fermei au precizat că, până la efectuarea celei de-a doua testări, toți lucrătorii fermei au fost plasați în carantină, iar persoanele infectate au fost izolate de restul angajaților, în spații special puse la dispoziție. 

Angajatorul și-a manifestat disponibilitatea de a suporta costurile de repatriere pentru persoanele ale căror rezultate vor fi negative și la a doua testare pentru COVID-19 și ale căror contracte de muncă expiră în perioada următoare, în măsura în care aceștia vor opta pentru revenirea în țară.

Consulatul General al României la Bonn continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile germane în contextul pandemiei de COVID-19.