Romania, vaccinata impotriva gripei noi, incepand de joi
Campania de vaccinare impotriva gripei noi incepe joi, 26 noiembrie. Primele 250 de mii de doze de vaccin de la Cantacuzino vor fi livrate in Bucuresti si in Moldova. Primii vaccinati vor fi personalul medical, studentii, liceenii si cadrele militare. In ce priveste vaccinul pentru copii, autoritatile estimeaza ca imunizarea va incepe in ianuarie 2010, procedurile de testare fiind mai dificile.
Dozele de vaccin vor fi livrate catre Directiile de Sanatate Publica judetene si cea a municipiului Bucuresti, care le vor da mai departe medicilor de familie si medicilor scolari pentru inceperea imunizarii.
Vaccinul impotriva virusului gripei noi nu se va gasi in farmaciile cu circuit deschis. Vaccinul trebuie sa ajunga mai intai la grupele tinta, limitand astfel numarul de imbolnaviri.
Vaccinarea impotriva virusului pandemic A H1N1 este recomandata, dar nu obligatorie, au precizat reprezentantii Ministerului Sanatatii.
De partea lor, medicii de familie sustin ca nu au primit pana acum nici o informatie cu privire la campania de vaccinare, spune la RFI Rodica Tanasescu, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie.
"In mod paradoxal, ne informam de la televizor. Deocamdata, nu am primit nici un fel de veste (pana joi dimineata - n.r.). Stim ca astazi este ziua Z, dar nu am primit nici un fel de vaccin, nici un fel de veste, nici un fel de date asupra modalitatii de vaccinare. Speram ca lucrurile se vor rezolva in cateva zile si speram ca dezorganizarea nu va rata aceasta actiune", spune Rodica Tanasescu.
"In primul rand, trebuie luata legatura si creata o strategie cu cei care se implica direct in aceasta campanie. Asa ca eu cred ca medicii de familie ar fi trebuit demult chemati, in asa fel incat sa facem o strategie comuna, coerenta", apreciaza Tanasescu.
Intrucat modul de producere a vaccinului pandemic este similar cu cel pentru gripa de sezon, reactiile adverse care pot aparea sunt aceleasi cu cele date de vaccinul sezonier, respectiv roseata la locul intepaturii, usoara febra si alergii minore in cazul persoanelor sensibile.
Pana la sfarsitul anului, Institutul Cantacuzino va produce aproximativ cinci milioane de doze de vaccin pandemic, urmand ca in 2010 sa mai produca inca cinci milioane de doze. Pentru cele zece milioane de doze vaccin pandemic costurile se ridica la aproximativ 50 de milioane de lei.
Ultimul bilant al Ministerului arata ca in Romania 2.455 de persoane sunt bolnave de gripa noua.
Surse: RFI, HotNews.ro
Comentarii