Spitalul CFR Cluj-Napoca va fi reabilitat energetic și modernizat cu bani din PNRR

Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca va beneficia de o investiție de 2,7 milioane de euro, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru un amplu proces de reabilitare energetică și modernizare.
Proiectul, care vizează renovarea a trei clădiri din cadrul spitalului, are ca principal obiectiv reducerea consumului energetic, îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical, precum și creșterea calității actului medical.
Investiția, în valoare de 13,7 milioane de lei (aproximativ 2.774.000 de euro), se referă la reabilitarea unei suprafațe desfășurate de peste 6.000 mp și are o durată estimată de implementare de până la un an și patru luni. Lucrările prevăzute includ îmbunătățirea eficienței energetice prin reducerea consumului anual specific de energie pentru încălzire, diminuarea consumului de energie primară, precum și reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
În decembrie 2024, licitația pentru proiectare și asistență tehnică a fost lansată în catalogul electronic de achiziții publice, marcând începutul procesului de modernizare.
Spitalul CFR Cluj-Napoca fusese transferat cu un an înainte din subordinea Ministerului Transporturilor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, în urma unei inițiative legislative aprobate în Parlament. Acest transfer deschide drumul transformării spitalului într-un centru universitar de excelență.
Comentarii