Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a făcut apel la majoritatea PSD să revină asupra amendamentelor la legea privind starea de alertă la dezbarerea din Camera Deputaților.

"Este un gest grav de tot ceea ce se întâmplă în Parlament din partea majorității controlate de PSD, pentru că duce războiul pe care Guvernul îl poartă împotriva unui virus extrem de periculos pe un teren politic, juridic abstract, din care oamenii nu înțeleg nimic, ba, dimpotrivă, pun sub semnul întrebării acești politicieni inclusiv gravitatea acestei epidemii, pericolul real de infectare a oamenilor și de infectare al acestei epidemii. Este foarte gravă amputarea proiectului de lege înaintat de Guvern pentru a avea la îndemână instrumentele legale să adopte măsurile necesare după încetarea stării de urgență, pentru a ieși din această perioadă într-o strategie graduală, înțelegând că oamenii au răbdarea pusă la încercare, dar toate aceste măsuri sunt pentru a salva vieți și sănătatea oamenilor trebuie să fie prioritară", a declarat marți seara, la Digi 24, Ionel Dancă.

El a spus că speră ca acest proiect să treacă la Camera Deputaților în varianta inițială a Guvernului.

"Din acest punct de vedere, sperăm ca acest proiect de lege care a rezultat în urma dezbaterilor din Senat să revină și să fie reîntregit la varianta propusă de Guvern mâine (miercuri - n.r.) în Camera Deputaților. Poate noaptea este un sfetnic bun pentru acei politicieni care caută capital electoral într-un moment în care acest lucru este total nepotrivit și absurd", a adăugat Ionel Dancă, potrivit Agerpres.

Legea privind starea de alertă a fost dezbătută și votată marți de Senat. Proiectul a suferit modificări substanțiale, majoritatea venite din partea PSD.

Astăzi, Curtea Constituțională discută sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonanței de urgență a Guvernului care reglementează starea de alertă.

Renate Weber susține că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor, precum și prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.