Unitatea medicală de urgență din Târgu Cărbunești, care este suport COVID-19, a rămas vineri dimineață fără oxigen pentru pacienți. La nivelul județului a fost activat planul roșu.

Polițiștii gorjeni din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după defecțiunea apărută la stația de oxigen a Spitalului din Târgu Cărbunești, două persoane aflate la ATI decedând, relatează Agerpres.

În cursul dimineții au fost înregistrate două decese la persoane internate în secția ATI a unității medicale, dar, până în prezent, autoritățile nu pot asocia decesele cu defecțiunea apărută.

Managerul Spitalului din Târgu Cărbunești, Constantin Târziu, a precizat că situația cu care se confruntă instituția medicală este una fără precedent, el punctând că au fost efectuate controale la stația de oxigen în urmă cu aproximativ două luni, dar nu au fost depistate nereguli.

Târziu a afirmat că a fost avertizat de către reprezentanții firmei care furnizează buteliile de oxigen să "facă economie", deoarece o să fie din ce în ce mai puțin.