După 15 mai, Guvernul ar putea înlocui plata unei părți din indemnizația de șomaj cu susținerea parțială a salariilor plătite de companiile afectate de pandemia de COVID-19, a declarat Violeta Alexandru, ministrul muncii.

Măsura șomajului tehnic acoperit de stat ar putea, totuși, să rămână valabilă după 15 mai pentru domeniile cele mai grav afectate de criză, a spus Violeta Alexandru, la Adevărul Live, potrivit Agerpres. 

„Intenția noastră este să înlocuim măsura șomajului tehnic cu o măsură activă, care înseamnă suportarea de către stat a unei părți din costul cu salariile pentru angajatorii care au fost afectați de pandemie, dacă se va impune, pentru anumite sectoare de activitate”, a spus ministrul.

„Dacă se va impune, pentru cele unde activitatea se reia mai greu, sau unde perspectivele de reluare a activității sunt mai îndepărtate, atunci nu excludem posibilitatea prelungirii pentru acestea a șomajului tehnic, dar pe o durată foarte scurtă, pentru că intenția noastră este să transformăm acest mecanism, care reprezintă o măsură pasivă, într-o măsură de sprijin activ, adică să ajutăm companiile și angajații să-și reia activitatea, etapă cu etapă, într-un calendar care să permită un sprijin mai consistent la început și care să se diminueze pe măsură ce companiile reușesc să se replieze și să reintre în activitate”, a adăugat ea.

Peste un milion de contracte individuale de muncă au fost suspendate de la instituirea stării de urgență (16 martie) și până luni, potrivit cifrelor centralizate de Inspecția Muncii și transmise de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS). Numărul contractelor de muncă încheiate a depășit 260.000.