Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, afirmă că România nu a depășit primul val al pandemiei de coronavirus și că ''asistăm la a II-a cocoașă a primului val'', după ce pe teritoriul țării au fost înregistrate peste 600 de noi cazuri.

"De patru săptămâni a urmat o creștere ușoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este și partea de colaborare a celorlalți. O dată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea și o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creștere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni”, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, ministrul sănătății.

Nelu Tătaru a precizat că nu se va institui starea de urgență doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500.

”Instituim acea stare de urgență, care este apanajul președintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creștere a numărului de cazuri exponențial, poate și dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată. (...) Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două și alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgență. În condițiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii țări se impune starea de urgență, când avem aceste zece mii de cazuri în trei orașe diferite atunci carantinăm acele orașe", a explicat ministrul sănătății Nelu Tătaru.