Tribunalul Iași a decis joi că decizia luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență prin care cursurile școlare față în față au fost suspendate în municipiul Iași a fost nelegală.

Judecătorii au anulat, parțial, hotărârea 76 din 4 noiembrie 2020, prin care autoritățile județene stabileau ca elevii din municipiu să susțină cursurile doar online, relatează Ziarul de Iași.

"Anulează în parte Hotărârea nr. 76/ 04.11.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, respectiv prevederile art. 8 și art. 9 din hotărâre", au decis, astăzi, potrivit unor surse, judecatorii ieșeni.

Decizia Tribunalului Iași nu este definitivă și nu produce efecte directe, deoarece judecătorii nu au fost de acord cu suspendarea celor doua articole, până la o decizie definitivă.

Ulterior acelei hotărâri judetene, la nivel național, a fost emis un ordin prin care toate cursurile față în față au fost suspendate.