Chiar înainte de începerea anului 2023, ministrul german al economiei, Robert Habeck (Verzi), a prezis pe bună dreptate ce va domina agenda de politică economică a anului.

"Anul viitor va fi cu siguranță dominat de politica industrială", a declarat el la o conferință industrială din noiembrie 2022. Habeck știa că 2023 va fi o bătălie grea, deoarece "modelul de afaceri german" a fost pus sub semnul întrebării, deoarece gazul rusesc ieftin, pe care se bazau mulți producători, nu mai era disponibil, fiind folosit ca o armă puternică de către președintele rus.

Cu avantajul gazului ieftin dispărut, cu ultimele centrale nucleare închise și, de fapt, cu condiții nu foarte bune pentru energia regenerabilă, mulți din Germania și-au dat seama că păstrarea fiecărei industrii din țară, în special a industriilor de bază energointensive, cum ar fi oțelul sau produsele chimice, va fi o sarcină dificilă - care s-ar putea să nici nu merite.

Dar Habeck a fost gata să lupte, acordând statului un rol mult mai activ decât cel cunoscut anterior în țara tradițional "ordoliberală". "Cei care cred că vom lăsa Germania să se destrame ca sit industrial nu au luat în considerare industria germană", a spus el. Acesta a fost, de asemenea, un mesaj adresat Chinei, Statelor Unite și altora, care au încercat să atragă companiile germane și europene să construiască unități de producție pe teritoriul lor, mai degrabă decât în Europa, inclusiv prin utilizarea unor subvenții masive.

Habeck a pus banii pe masă

Ca răspuns, Habeck a fost dispus să pună bani serioși pe masă pentru a concura cu legea americană de reducere a inflației (IRA) și cu politica industrială chineză. În timp ce Comisia Europeană, în special președintele Comisiei Ursula von der Leyen și comisarul pentru piața internă Thierry Breton, au împărtășit o mare parte din ambițiile lui Habeck, aceștia ar fi dorit ca acest lucru să se realizeze la nivelul UE, mai degrabă decât la nivelul fiecărei țări în parte.

Acest lucru a dat startul unei dezbateri care ar fi dominat o mare parte din primăvara și vara anului 2023, hotărând dacă acest lucru ar trebui să se facă la nivel european sau în cadrul fiecărui stat membru, ceea ce mulți se temeau că ar putea oferi națiunilor bogate și mari - precum Germania - un avantaj clar.

În cele din urmă, Comisia a fost nevoită să cedeze în fața celui mai puternic stat membru al său și a renunțat la ideea unei noi datorii la nivelul UE pentru a finanța un efort de subvenționare.

În schimb, în ciuda avertismentelor șefei de la Concurență, Margrethe Vestager, Comisia a deschis porțile subvențiilor naționale, printr-un sistem temporar care ar permite țărilor UE să "egaleze" subvențiile străine cu propriile oferte. Și, după cum a devenit clar în curând, avertismentele privind avantajul Germaniei în această cursă a subvențiilor au fost justificate, deoarece aceasta a putut cheltui aproape la fel de mult pe ajutoare de stat ca restul statelor membre la un loc.

Pentru o vreme, Comisia Europeană a vorbit despre un "remediu structural" împotriva acestui dezechilibru, sub forma unui Fond de suveranitate europeană. Însă, atunci când Comisia a prezentat, în sfârșit, o revizuire a finanțelor pe termen lung ale UE în această vară, ceea ce a rămas din "Fondul de suveranitate europeană" a fost o dezamăgire: A fost propusă o "Platformă tehnologică strategică pentru Europa" (STEP) cu o putere de foc financiară de numai 10 miliarde de euro - și, pe măsură ce negocierile dintre statele membre avansează, se pare că nici măcar acest lucru nu se va materializa în cele din urmă.

Între timp, Germania a reușit să pună pe masă 10 miliarde de euro pentru o fabrică de cipuri a gigantului american Intel și 5 miliarde de euro pentru o fabrică a companiei taiwaneze TSMC, ceea ce arată ambiția Germaniei de a pune bani pe masă.

Această incursiune germană într-o politică industrială aproape în stil francez a fost, totuși, întâmpinată cu o pauză bruscă atunci când instanța supremă din Germania a blocat 60 de miliarde de euro din același fond care trebuia să finanțeze toate aceste investiții, cunoscut sub numele de "Fondul pentru climă și transformare".

După săptămâni de nesiguranță, liderii guvernului german au anunțat la 13 decembrie că majoritatea părților din fond vor fi păstrate, inclusiv banii pentru producția de cipuri, oțel și hidrogen. Cu toate acestea, un total de 45 de miliarde de euro a trebuit să fie tăiat din fond, inclusiv o parte din ambițiile sale atunci când vine vorba de aducerea acasă a producției de panouri solare.

Europa încearcă să țină China la distanță

Ceea ce ne aduce la cel de-al doilea tip de politică industrială în care Germania a sperat să adopte un stil mai parizian, dar care, în cele din urmă, a fost zădărnicit de realitatea de pe teren. Francezul Emmanuel Macron a cerut de mult timp să copieze cel mai controversat aspect al IRA: regulile sale privind "conținutul local", numite de obicei în dezbaterea publică clauze "Buy American", care limitează sprijinul pentru produse precum mașinile electrice la produsele fabricate în America.

Atunci când Comisia a anunțat o "Lege privind industria zero net", care ar încerca să stimuleze producția internă de tehnologie curată, francezii și-au făcut speranțe. Iar un prim proiect ar fi permis chiar introducerea unor reguli "Cumpărați european" de către statele membre. 

Și Germania părea să fie de acord, cel puțin pentru o vreme, deoarece Habeck a cerut propriile reguli europene privind "conținutul intern" la conferința industriei 2023.

Dar rezistența a crescut rapid, venind din două tabere deopotrivă: cei care apreciază comerțul liber și concurența globală a prețurilor au avertizat împotriva declanșării unui război comercial protecționist, iar cei preocupați de o creștere rapidă a energiei regenerabile au avertizat că excluderea a 80% din modulele fotovoltaice solare globale originare din China (care se întâmplă să fie și cele mai ieftine) ar putea pune în pericol obiectivele Europei în materie de energie regenerabilă.

Prin urmare, Germania, preocupată de ambele aspecte, a pus pe pauză propunerea Comisiei (deja diluată înainte de publicare), lăsând doar 20% din licitațiile pentru energie regenerabilă să fie afectate de anumite criterii de "reziliență" care ar putea favoriza producția internă.

Cu toate acestea, Parlamentul European face presiuni pentru o arie mai puternică de intervenție, care ar duce la excluderea producătorilor chinezi din multe programe de subvenții.
Cum va fi stimulată producția internă europeană în detrimentul importurilor va deveni clar abia anul viitor.

Dar, deși politica industrială s-ar putea să nu domine alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor, o abordare corectă a acesteia va avea totuși un impact major asupra prosperității Europei în următoarele decenii.