Google anunță lansarea opțiunii de rută ecologică în aplicația Maps, în 40 de țări din Europa, inclusiv România. Utilizatorii pot alege să ajungă la destinație pe ruta cu cel mai mic consum, ceea ce înseamnă economie și reducere a emisiilor.

Aplicația Google Maps oferă, începând cu această săptămână, alături de ruta cea mai rapidă, și ruta cu cel mai mic consum de combustibil. Utilizatorii vor putea astfel să aleagă între ruta cea mai rapidă și ruta cu consum - și emisii de carbon - mai mici. 

 

Google Maps va afișa ruta ecologică la fiecare căutare, în cazul în care aceasta este diferită de ruta cea mai rapidă. Utilizatorul va vedea afișate economia relativă de combustibil pe ruta ecologică (exprimată ca procent din consumul pe ruta rapidă) și diferența de timp între cele două trasee. În cazul în care cineva vrea ca Google Maps să-i afișeze întotdeauna ruta cea mai rapidă, poate alege această opțiune.  


Funcția de rută ecologică a fost deja lansată în Statele Unite, Canada și Germania, iar rezultatele utilizării ei arată că a dus la o reducere (estimată) de jumătate de milion de tone metrice de emisii de carbon - echivalentul a reducerii traficului auto de pe șosele cu 100.000 de mașini cu motor termic. 


Cea mai eficientă rută din punct de vedere a combustibilului variază în funcție de tipul de motor al autovehiculului. De exemplu, motoarele diesel sunt mai eficiente decât cele pe benzină sau pe GPL la viteze mai mari, iar vehiculele hibride sau electrice performează mai bine în condițiile de trafic aglomerat, cu multe plecări de pe loc. De aceea, utilizatorii vor putea selecta în Google Maps tipul de motor al mașinii - benzină, motorină, gaz, hibrid sau electric, pentru a putea obține cea mai eficientă rută ecologică și estimări mai exacte privind consumul de combustibil sau energie. 


Această soluție tehnologică este posibilă grație datelor privind eficiența combustibililor și energiei electrice furnizate de European Environment Agency și de Department of Energy’s National Renewable Energy Laboratory (NREL) din Statele Unite.