Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul, un indicator al consumului populației - principalul motor al creșterii economice, a urcat cu aproape 7 procente în primele șase luni comparativ cu aceeași perioadă din 2018.

Vânzările din retail au fost astfel mai mari cu 6,8% (plus 6,9% în date ajustate în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate) față de primul semestru din 2018, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică.

Vânzările de produse nealimentare au crescut cu 9,7%, cifra de afaceri din comerțul cu carburanți a urcat cu 5,4%, în timp ce vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au fost mai mari cu 4,8% decât în primul semestru al anului trecut.

În luna iunie, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut față de luna precedentă, atât ca serie brută, cu 0,1%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,3%. 

Față de iunie 2018, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul a crescut cu 4,9% în serie brută, și cu 5,7% în date ajustate.

Vânzările din sectorul comerțului cu amănuntul sunt un bun indicator al consumului populației, care contribuie cam două treimi din formarea PIB, astfel că cifra de afaceri din retail poate indica creșterea economică.

De altfel, creșterea PIB din ultimii ani a depins în mare măsură de consumul gospodăriilor. Spre exemplu, în primul trimestru consumul final al populației a contribuit 4,3 puncte procentuale din creșterea de 5% față de primul trimestru din 2018.