Comisia Europeană a aprobat o garanție românească pentru împrumuturi, în valoare maximă de aproximativ 62 de milioane EUR (aproximativ 301 milioane RON), pentru compania aeriană Blue Air.

Prin această măsură se urmărește despăgubirea companiei aeriene pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei de COVID-19, precum și acordarea de sprijin urgent sub formă de lichidități în favoarea companiei.

Blue Air este o companie aeriană românească privată cu sedii în România, Italia și Cipru. Cu o flotă de 18 avioane, Blue Air a deservit 92 de rute și 15 țări, transportând peste 4 milioane de pasageri în 2019.

Blue Air îndeplinea condițiile pentru a fi considerată o întreprindere aflată în dificultate la 31 decembrie 2019, înainte de pandemia de COVID-19. Mai precis, compania înregistra pierderi din cauza investițiilor ample pe care le-a întreprins începând din 2016 pentru a-și îmbunătăți rețeaua de rute. Compania aeriană redevenise profitabilă în 2019 și la începutul anului 2020, însă, ca și alte companii din sectorul aviației, a înregistrat pierderi semnificative din cauza pandemiei de COVID-19 și a restricțiilor de călătorie pe care guvernul României și alte guverne au fost nevoite să le impună pentru a limita răspândirea virusului. În prezent, compania se confruntă cu nevoi urgente de lichidități.

România a cerut Comisiei o măsură de ajutor în valoare de 62 de milioane de euro care să sprijine Blue Air, compensând compania aeriană pentru pierderile cauzate direct de pandemia de COVID-19 și oferindu-i resursele necesare pentru a-și acoperi nevoile urgente și imediate de lichidități până în ianuarie 2021.

Ajutorul va fi alocat după cum urmează:

- aproximativ 28 de milioane EUR (aproximativ 137 de milioane RON) – garanție publică menită să despăgubească Blue Air pentru daunele cauzate direct de pandemia de COVID-19 și de restricțiile de călătorie introduse de România și de alte țări de destinație pentru a limita răspândirea coronavirusului în perioada 16 martie 2020-30 iunie 2020.

- aproximativ 34 de milioane EUR (aproximativ 164 de milioane RON) – ajutor pentru salvare sub forma unei garanții publice asociate unui împrumut destinat să acopere parțial nevoile de lichidități acute cu care se confruntă Blue Air din cauza pierderilor mari din exploatare pe care le-a suferit în urma pandemiei de COVID-19.

Blue Air nu este eligibilă pentru a primi sprijin în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat al Comisiei, care se adresează întreprinderilor care nu erau încă în dificultate la data de 31 decembrie 2019. Prin urmare, Comisia a evaluat măsura în temeiul altor norme privind ajutoarele de stat, în conformitate cu notificarea din partea României.